1 septembrie: Ziua Diplomatiei Romane

La 1 septembrie este celebrată Ziua Diplomației Române, organizarea acesteia fiind instituită prin Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României.

Trebuie știut că începuturile diplomației datează din cele mai vechi timpuri (însăși etimologia termenului provenind din gr. „diploô”, desemnând în Antichitate acțiunea de redactare a actelor oficiale sau a diplomelor în două exemplare), obiectivul său principal rămânând practic neschimbat de-a lungul timpului: menținerea păcii și securității prin cooperare și negociere.

Diplomația a evoluat pe parcursul a sute de ani, necesitând o specializare atât de complexă încât diplomații au ajuns să fie asemuiți astăzi cu membrii unei vechi caste devenite anacronice!

Progresele tehnologice și schimbările determinate de posibilitățile negocierilor directe la nivel înalt i-au determinat pe mulți să afirme că rolul diplomaților s-a încheiat.

Conflictele armate, crizele umanitare și migratorii sau pandemia actuală de COVID-19 depășesc frontierele și necesită acțiuni diplomatice complexe, dovedind exact contrariul acestui punct de vedere. Astfel, diplomația rămâne un instrument indispensabil în lumea de astăzi, iar cooperarea internațională evoluează pe măsura impactului noilor provocări asupra peisajului politic, social și economic, precum și al relațiilor internaționale.

România a făcut parte dintotdeauna din ceea ce azi numim Europa, geografic și cultural, dar a fost situată într-o zonă de interacțiune a marilor influențe, având un parcurs istoric care a impus necesitatea sincronizării cu Occidentul ca factor de securitate și progres încă de la deschiderea primelor consulate europene la Iași și București, la sfârșitul secolului luminilor și începutul secolului națiunilor, acum peste două secole.

Așa cum aflăm din expunerea celor de la Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, înființarea consulatelor străine a constituit primul pas în procesul modernizării relațiilor diplomatice ale Principatelor cu celelalte state, urmat de înființarea instituției de promovare a politicii externe, „Secretariatul Statului” sau „Departamentul Postelniciei”, ale cărei baze au fost puse în anii 1830 şi 1831, prin Regulamentele Organice ale Țării Românești și Moldovei.

În timpul Revoluției de la 1848, „Secretariatul Statului” din Țara Românească a fost transformat în „Ministerul Trebilor din Afară”, similar organismelor de resort existente în statele suverane, iar agenți diplomatici cu misiuni speciale au stabilit contacte diplomatice directe cu alte state europene.

Diplomația română a reprezentat poate cel mai important și eficient mijloc de pregătire a marilor transformări care au condus la crearea statului modern și unitar român prin Unirea Principatelor de la 24 Ianuarie 1859, determinat o modificare radicală a relațiilor externe ale tânărului stat unitar român, atât cu puterea suzerană, Imperiul Otoman, cât și cu puterile garante.

Începând din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866), trăsătura esențială a politicii externe românești a reprezentat-o inaugurarea de acțiuni diplomatice proprii, de sine stătătoare, urmărind înfăptuirea unor obiective fundamentale ale statului român.

Astfel, începând cu anul 1862, odată cu reorganizarea diplomației pe baze moderne și unificarea într-un singur Minister al Afacerilor Externe, România a beneficiat de un aparat diplomatic bine pus la punct, alcătuit din veritabili profesioniști.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, societatea românească a intrat într-un proces de modernizare pe toate planurile, iar mişcările politice şi intelectuale majore se întâlneau în ceea ce priveşte proiectul global al modernizării şi al integrării în Europa, abandonarea temporară a acestora fiind determinată doar de vecinătatea apăsătoare a unor mari puteri care au impus şi schimbări teritoriale ori politice dramatice.

În urmă cu șapte decenii, Declaraţia Schuman consemna deschiderea unei noi ere pentru Europa secolului al XX-lea – o perioadă de pace, prosperitate şi unitate. Procesul extinderii Uniunii Europene a reprezentat o oportunitate istorică de a şterge linii de separare artificiale, de a întări şi răspândi pacea şi prosperitatea pe continentul nostru, de a ne pregăti pentru un viitor mai bun.

Diplomaţia română a evitat excesele retorice şi s-a concentrat pe respectarea obligaţiilor asumate prin afirmarea opţiunilor strategice asumate, mai presus de conjuncturile și regimurile politice, îndeplinindu-şi datoria prin impunerea unor obiective realiste, încercând să contrabalanseze limitele şi slăbiciunile prin ingeniozitate şi creativitate.

Cu ocazia zilei de astăzi, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe reiterează menirea sa fundamentală, reflectată și prin crearea acestei pagini, anume de a aduce în atenția publicului larg și a specialiștilor momente importante și figuri marcante din istoria diplomației române, conform adevărului profund emis de George Enescu: “singurul progres care poate influența viitorul, este cel care crește din trecut”, trecut parcurs cu suișuri și coborâșuri de către un corp profesional într-o periodică schimbare, dar mereu remarcabil prin competență, dăruire și perseverență.

La mulți ani Diplomației Române și oamenilor care o însuflețesc!