100 de universitati din strainatate vin la Bucuresti pentru a recruta studenti!

Târgul RIUF – The Romanian International University Fair, in care peste 100 de universităţi din mai mult de zece ţări vin la București pentru a recruta studenți români va avea loc în perioada 14-15 martie.

 

​Printre ţările care vor participat la RIUF 2020 de la Bucuresti se numără Marea Britanie, Olanda, Elveţia, Franţa, Belgia, SUA, Italia sau Danemarca. Organizatorii precizează că printre universităţile de top care vor fi prezente la târg se numără Radbound University, aflată în top 10 universităţi din Olanda, sau Universitatea Birmingham, în top 100 universităţi la nivel mondial.

 

Vizitatorii vor avea posibilitatea să afle informaţii despre 7.000 de programe de studiu (licenţă, masterat, doctorat) şi despre oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională pentru elevii de liceu şi studenţii prezenţi la evenimente.

 

Elevii şi studenţii vor afla despre procedura de admitere, burse şi viaţa în campus, oportunităţi de angajare în timpul studiilor. În plus, pot beneficia de consiliere educaţională şi vocaţională gratuită. Cei care îşi doresc să afle cum este experienţa de student internaţional vor avea ocazia să discute direct şi cu studenţii instituţiilor educaţionale prezente la evenimentele din luna martie.

 

La târg va fi prezent și Centrul Internaţional de Formare Europeană (CIFE), una dintre cele mai renumite instituţii de învăţământ academic postuniversitar din Europa, oferind programe de studiu pe Relaţii Internaţionale. CIFE sprijină puternic mobilitatea studenţilor, oferind programe în care tinerii studiază în fiecare semestru într-un loc nou: Nisa, Berlin, Canterbury, Istanbul, Roma sau Tunis.

 

Târgul se va mai desfășura și la Timişoara (17 martie), Iaşi (19 martie) şi Braşov (21 martie).