4 noi crese in Sectorul 4

Primăria Sectorului 4 începe, în perioada imediat următoare, amenajarea a 4 noi creșe, în locul sediilor în care, în momentul de față, funcționează Direcția Generală de Poliție Locală Sector 4, Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale Sector 4 precum și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4. 

Cu o suprafață totală desfășurată de aproximativ 10.000 de metri patrati, și având o capacitate de 1.000 de locuri noi, cele 4 creșe vor dubla practic numărul locurilor deja existente și vor veni astfel în ajutorul părinților care nu au cu cine să-i lase pe cei mici, în timpul serviciului.

Aproximativ 1.000 copii sunt îngrijiți și beneficiază de cele mai bune condiții, în momentul de față, în cele șapte creșe aflate în subordinea DGASPC Sector 4. 

Chiar și așa, însă, cererea este foarte mare, mai ales în această perioadă, în care pandemia de COVID-19 a impus reguli noi de funcționare și de respectare a distanțării fizice între copii. Spre exemplu, numai la începutul acestui an școlar, s-au înregistrat 2.100 de cereri noi pentru înscrierea copiilor la cresă, pentru cele 1.000 de locuri disponibile. Dintre acestea, însă, doar 400 de cereri au putut fi soluționate, având în vedere obligativitatea asigurării unei distanțe mult mari mari între copii.  

Aceasta capacitate, existent deja, va fi, în mod evident, dublată, prin amenajarea noilor spații educaționale, în sediile în care, în momentul de față, își desfășoară activitatea Poliția Locală Sector 4, DGASPC Sector 4 și DGITL Sector 4, și care, vor fi reconfigurare și transformate în creșe pentru copii, urmând ca instituțiile mai sus menționate să fie relocate în spații corespunzătoare în care activitățile administrative să se desfășoare în condiții normale.

Mai mult, o altă creșă va fi extinsă, pentru a putea primi mai mulți copii în îngrijire, într-un mediu sănătos în care cei mici să-și poată petrece timpul în mod util și plăcut în compania altor copii de vârste apropiate și în care părinții să-i lase în siguranță.

”Este important pentru părinți să știe că vor avea unde să își lase copiii în siguranță în timpul în care ei sunt la serviciu. De aceea trebuie să rezolvăm deficitul de locuri de creșe în sectorul 4. Patru noi creșe, adică încă 1000 de locuri reprezintă un prim pas către rezolvarea acestor probleme. Creșele vor fi amenajate la standarde europene, astfel încât micuții vor avea parte de cele mai bune condiții”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.