111 ani de la Premiera piesei „Apus de soare”

4 februarie1909: A avut loc, la Teatrul Naţional din Bucureşti, premiera piesei Apus de soare de Barbu Ștefanescu Delavrancea, capodoperă a teatrului istoric românesc, cu legendarul actorul Constantin Nottara în rolul magistral al lui Ştefan cel Mare.

4 februarie 1909: A avut loc, la Teatrul Naţional din Bucureşti, premiera piesei Apus de soare de Barbu Ștefanescu Delavrancea, capodoperă a teatrului istoric românesc, cu legendarul actor în rolul magistral al lui Ştefan cel Mare.

4 februarie1909: A avut loc, la Teatrul Naţional din Bucureşti, premiera piesei Apus de soare de Barbu Ștefanescu Delavrancea, capodoperă a teatrului istoric românesc, cu legendarul actorul Constantin Nottara în rolul magistral al lui Ştefan cel Mare.

Inspirată de evenimentul morţii lui Ștefan cel Mare, „Apus de soare” (1909) este o dramă istorică, romantică, remarcabilă prin lirismul sau si prin dimensiunile grandioase ale personajului său central, a cărui măreție conferă lucrării caracter poematic. „Apus de soare” face parte din trilogia Moldovei, alături de alte două lucrari dramatice: „Viforul” (1910) – evocând domnia viforoasă a lui Ștefaniţă Vodă si „Luceafărul” (1910) – a cărui personaj central este Petru Rareş. Cele două conflicte ale dramei se impletesc de-a lungul a patru acte care prezintă ultimul an de viaţă al marelui Ștefan (din toamna lui 1503 și pană la 2 iulie 1504 – ziua morţii voievodului). Barbu Ștefanescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, Bucuresti, d. 29 aprilie 1918, Iaşi) a fost un scriitor, orator si avocat român, membru al Academiei Romane şi primar al Capitalei. Este tatăl pianistei şi scriitoarei Cella Delavrancea, precum şi al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din Romania.

Ion Luca Caragiale spunea că „Apus de soare e o dramă în patru mari tablouri, a căror perfectă unitate se-ncheagă împrejurul tipului cardinal – Ștefan cel Mare. În ele sunt adunate și coordonate, gradat și armonic, toate elementele acelei prodigioase figuri istorice și a mândrei sale epoce de eroism; naiva bonomie de răzaș cuminte și sănătos; blândețea și omenia față cu cei ce-l ascultă și-l iubesc; dragostea lui de copii și de cei mici, ca a cocoșului împintenat pentru puii care ciugulesc în raza pazei lui[…] Și … Soarele apune. Sunt toate patru tablourile, grupurile așa de logic și de simetric așezate, ținându-se fiecare figură în potrivită perspectivă … Și totdeauna în față, aproape pe același plan, alături cu figura măreață a eroului, acea suavă arătare a copilei, Oana cea pe drept cuvânt iubită de el – tipul bunătății și cumințeniei, supunerii și devotamentului, adorând pe strălucitul ei binefăcător ca pe un sfânt ce este – seamănă cu un luceafăr mic, sclipind și el totdeauna împrejurul marelui astru“.

O ZI, O CAPODOPERĂ ȘI-UN MARE DRAMATURG. Din păcate, azi… cam uitat.

Poate că ar trebui să-i regăsească locul nu doar în teatrele din țară, dar și acolo unde se cuvine, în programele școlare!

Foto: http://imagoromaniae.ro/