29 aprilie, O ZI cu suflet romanesc: ZIUA VETERANILOR DE RAZBOI

Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie a anului 1902, când regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor, Înaltul Decret prin care s-a instituit acest titlu, în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, în onoarea combatanților acoperiți de glorie pe redutele Războiului de Independență (1877-1878).

La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea: ”Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”, notează site-ul oficial al Asociației Naționale a Veteranilor de Război.

Trebuie știut că, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanții la campanii și urmașii lor au primit diferite drepturi și avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanții la Primul Război Mondial care au fost decorați cu Medalia ”Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiții speciale de pensionare, potrivit volumului ”Calendarul Tradițiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul — lege nr. 1402 din 15 mai, ofițerilor activi și de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial și care fuseseră decorați cu Ordinul ”Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum și anumite gratuități.

*În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, țara noastră a înregistrat peste 900.000 de morţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 7.000 de veterani de război, circa 200 de văduve de război şi în jur de 57.000 de văduve de veterani de război.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi și avantaje și în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi și avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

Guvernul a hotărât, prin HG nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, ca Ziua veteranilor de război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. Financiar, recompensele au rămas mai degrabă simbolice.

29 aprilie, O ZI cu suflet românesc. O zi în care auzim bătăile atâtor inimi care au hrănit pământul cu sânge, de dragul neamului și-al țării.

CINSTE VOUĂ, BRAVI ȘI NEMURITORI VETERANI!

*O zi în care trebuie să ne amintim că pământul românesc e udat cu mult sânge, că fiul cuiva nu s-a mai întors niciodată acasă, pentru ca România să rămână „acasă” pentru milioane de români.

Generațiile care au apărat cu pieptul fiecare centimetru de Românie ne-au predat de mult ștafeta și ne privesc cum ducem mai departe numele țării scăldat în sângele fraților care nu s-au mai întors niciodată la casa și familiile lor.

Cu viața și libertatea lor au cumpărat viața în libertate pe care o avem astăzi. Să nu uităm că nimic nu e gratis. Și România a plătit scump pentru onoarea de a fi român. 🇷🇴

Azi mulțumește-i unui veteran că a renunțat la tot ce avea, ca să ai tu ce el nici nu visa. Respect etern eroilor noștri!”, scrie pe contul de Facebook al Ministerului Apărării Naționale – www.mapn.ro.

 foto. ziare.com