4 firme de constructii, activitate sistata dupa controlul politistilor!

În cursul zilei de 2 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București, au desfăşurat o acțiune ce a avut ca obiect identificarea persoanelor care muncesc fără forme legale pe şantiere.

Astfel, poliţişti ai Serviciului Ordine Publică, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiilor  1, 7, 13, 14, 18, 22, 26 şi, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea muncii fără forme legale pe  şapte șantiere de construcții, aflate pe teritoriul de competență.

Au fost legitimați peste 100 de muncitori depistați pe șantiere, fiind identificate 25 de persoane pentru care la momentul efectuării controlului nu au putut fi prezentate documente legale de încadrare, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București înmânând  înștiințări factorilor de răspundere ai societăților verificate, în vederea prezentării acestora la sediul instituţiei și continuarea verificărilor.

În timpul acţiunilor desfășurate au fost verificați mai mulţi agenți economici și au fost dispuse măsuri complementare de sistare a lucrărilor până la remedierea deficiențelor constatate. Totodată, unui număr de 4 societăți comerciale care desfășurau activități, ca subcontractori, la șantierele menționate, le-a fost sistată activitatea.

De asemenea,  persoanele legitimate au fost verificate dacă respectă prevederile legale în vigoare, privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, paza bunurilor și protecția persoanelor, precum și legislația muncii.