4207 cazuri noi in tara: mai puțin, dar… tot de mii e vorba! Capitala are peste 1300 si se apropie de o rata de infectare de 7/1000 de locuitori!

GCS informează că, până luni, 23 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 422.852 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Până în prezent la nivel național, 296.844 de pacienți au fost declarați vindecați.

Da, e drept, ca-n zilele de weekend, s-au făcut cevamai puține teste. Cu toate acestea, vorbim, încă, de noi… MII de cazuri noi în 24 de ore! Și pe acest palier, al cifrelor foarte mari, rămâne capitala- cu peste 1300 de cazuri în ultimul interval, dar și județe precum Constanța (417), Brașov (302), Ilfov (287), Argeș (190), Bihor, Arad, Sibiu, Cluj… cu cifre ridicate, în vreme ce, iată, un județ ca Prahova, aflat în top până acum, raportează numai… 28 (!) de cazuri!!!

Cum ar fi, însă, se simte clar că restricțiile și, poate-poate conștientizarea, de către toți din comunitate, a rolului măsurilor de protecție încep să-și facă simțite efectele.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.207 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba9036626,12
2.Arad101611235,87
3.Argeș119981904,99
4.Bacău119751432,78
5.Bihor127241415,37
6.Bistrița-Năsăud5302284,18
7.Botoșani5399552,59
8.Brașov169933027,19
9.Brăila5075303,21
10.Buzău6050942,6
11.Caraș-Severin4297372,84
12.Călărași3674563,15
13.Cluj190811657,09
14.Constanța140104176,82
15.Covasna3775433,13
16.Dâmbovița103421213,56
17.Dolj10975483,42
18.Galați9113832,74
19.Giurgiu3603882,5
20.Gorj4072361,66
21.Harghita4376131,89
22.Hunedoara7697683,74
23.Ialomița3971723,46
24.Iași177422803,15
25.Ilfov130632878,13
26.Maramureș7706753,16
27.Mehedinți3585763,02
28.Mureș10906804,82
29.Neamț8810362,25
30.Olt66291211,86
31.Prahova17158284,5
32.Satu Mare479134,99
33.Sălaj516514,43
34.Sibiu126001718,64
35.Suceava12300202,22
36.Teleorman5000462,75
37.Timiș173151365,57
38.Tulcea3060692,36
39.Vaslui7051582,07
40.Vâlcea7406312,79
41.Vrancea4935301,97
42.București5971213076,61
43.Cazuri noi nealocate pe județe4219-1063 
 TOTAL422.8524.207 

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA17
2ARAD15
3ARGEŞ12
4BACĂU4
5BIHOR12
6BISTRIŢA-NĂSĂUD0
7BOTOŞANI8
8BRĂILA2
9BRAŞOV18
10BUZĂU9
11CĂLĂRAŞI0
12CARAŞ-SEVERIN1
13CLUJ11
14CONSTANŢA20
15COVASNA1
16DÂMBOVIŢA11
17DOLJ7
18GALAŢI8
19GIURGIU9
20GORJ14
21HARGHITA2
22HUNEDOARA15
23IALOMIŢA12
24IAŞI18
25ILFOV18
26MARAMUREŞ7
27MEHEDINŢI13
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI73
29MUREŞ21
30NEAMŢ1
31OLT13
32PRAHOVA3
33SĂLAJ1
34SATU MARE1
35SIBIU30
36SUCEAVA10
37TELEORMAN6
38TIMIŞ7
39TULCEA2
40VÂLCEA3
41VASLUI5
42VRANCEA5
 Total445

Până astăzi, 10.177 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.11.2020 (10:00) – 23.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (74 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de peste 80 de ani.

125 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.685. Dintre acestea, 1.160 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.908.681 de teste. Dintre acestea, 9.938 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.488 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.450 la cerere.

Pe teritoriul României, 48.034 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.459 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 82.274 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.334 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 22 noiembrie a.c., 8.948 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.737.293 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.864  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.935 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.