10 milioane euro fonduri nerabursabile: 50 de kilometri de noi trasee de piste pentru bicilisti in Bucuresti

„Noi trasee de piste pentru bicicliști, pe o lungime de aproape 50 de kilometri, pe arterele cu trafic intens, în plus față de cele realizate din fonduri proprii. Pentru acest proiect cu 4 tronsoane am reușit să obținem 10 milioane de euro fonduri de mediu nerambursabile”, a scris primarul general Gabriela Firea pe pagina sa de facebook.
Traseul 1: Piața Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Șos. Pipera- Str. Alexandru Serbanescu – Bd. Aerogarii – DN1 – Piata Presei Libere – Sos. Kiseleff – Bd. Constantin Prezan (9,3 km) – au fost deja finalizați 7,7 km între Piața Victoriei și Șoseaua Pipera.
Traseul 2: Piața Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu (17,20 km) – urmează să fie emisă autorizația de construire și ordinul de începere a lucrărilor, în funcție de analiza făcută împreună cu Brigada de Poliție Rutieră.

Traseul 3: Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenței – Bd. Națiunile Unite (10,15 km) – a fost finalizat Tronsonul 1 (Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenței), se fac ultimele retușuri la Tronsonul 2, având o lungime de 7 kilometri, între Piața Națiunile Unite și Grozăvești și se lucrează la Tronsonul 3, având o lungime de 3 kilometri, între Piața Mihail Kogălniceanu și Piața Operei.
Traseul 4: B.dul Libertății – Piața Constituției – B.dul Unirii – B.dul Decebal – B.dul Basarabia – Stadionul Național (11,60km) – au fost obținute autorizațiile pentru sectoarele Bd. Unirii – Bd. Decebal și Bd. Basarabia – Stadionul Național, a fost emis ordinul de începere, iar lucrările trebuie finalizate până la 1 septembrie. Pentru tronsonul Bd. Libertății – Piața Constituției – Bd. Unirii, se întreprind demersuri în vederea corelării proiectelor cu PIDU.