9 proiecte de prim-rang cultural au primit finanțare in valoare totala de 1.157.000 de euro

Ministerul Culturii a semnat vineri, 31 ianuarie, contractele de finanțare aferente proiectelor dedicate expozițiilor inovative în cadrul apelului privind „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”.

Ministerul Culturii a semnat vineri, 31 ianuarie, contractele de finanțare aferente proiectelor dedicate expozițiilor inovative în cadrul apelului privind „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”. Apelul a fost lansat în cadrul Programului RO-CULTURA, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021.

Apelul „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”, cel pentru care s-au semnat contractele de finanțare, a fost lansat în februarie 2019, iar cei interesați au avut la dispoziție 4 luni pentru a depune proiecte. Apelul a fost dedicat instituțiilor publice de cultură (muzeu, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.) care dețin bunuri culturale ce pot fi conservate/restaurate, clasate și expuse. Sprijinul financiar acordat a fost cuprins între 50.000 și 130.000 de euro reprezentând 100% din totalul costurilor eligibile.
Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Culturii, au fost depuse în sistemul electronic EMSC 13 cereri de finanțare, iar după parcurgerea tuturor etapelor de evaluare 9 proiecte au primit finanțare. Valoarea totală contractată este de aproximativ 5.533.000 de lei, echivalentul a circa 1.157.000 de euro, reprezentând peste 90% din bugetul alocat apelului.
Așadar, începând cu 1 februarie 2020 toate cele 9 proiecte vor intra în etapa de implementare care se va întinde pe o perioadă de maximum 24 luni.

Practic, prin intermediul acestei finanțări, încercăm să dăm o nouă față muzeelor din România pentru a le deschide, într-o manieră inovativă, publicului larg. Mai mult, dorim și suntem convinși că toate cele 9 proiecte finanțate vor deveni exemple de urmat în ceea ce privește creșterea calității actului cultural din muzee și alte instituții de cultură prin conservare, restaurare, protejare și punere în valoare a bunurilor culturale ascunse în depozite, insuficient sau ineficient valorificate. În următoarea perioadă vom anunța proiectele finanțate pentru alte 2 apeluri din cadrul RO-CULTURA: Consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului, respectiv Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Contracte de finanțare au fost semnate de Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului cu următoarele instituții:
1. Academia Română, Filiala Cluj Napoca;
2. Complex Național Muzeal Astra;
3. Muzeul Județean de Istorie Brașov;
4. Direcția Cultură și Sport Mangalia;
5. Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca (2 proiecte);
6. Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, Cluj-Napoca;
7. Teatrul Național “Ion Luca Caragiale”, București;
8. Complexul Muzeal Național “Moldova”, Iași.

Ministerul Culturii a semnat vineri, 31 ianuarie, contractele de finanțare aferente proiectelor dedicate expozițiilor inovative în cadrul apelului privind „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”.