A FOST, DAR NU TREBUIE UITAT: Circul Sidoli- o emblema, peste vremuri, a Bucurestilor

Pe strada Poliţiei, la nr. 7, găseai Circul Sidoli, cel dintâi circ cu sediu permanent, din Bucureşti.

De secole, el, circul, a fascinat, a bucurat și și-a purtat spectatorii într-o lume fantastică, acolo unde râsul, plânsul, emoția, mirarea se-mbină în armonii imposibil decuprins în cuvinte, dar cu siguranță umplând inimile tuturor vârstelor și dând lecții depsre curaj, blândețe, candoare, muzică, performanță.
Pe strada Poliţiei, la nr. 7, găseai Circul Sidoli, cel dintâi circ cu sediu permanent, din Bucureşti. Italianul Theodor Sidoli, întemeietorul, se stabilise pe ţinuturile noastre în vremea lui Cuza, în 1864, anul înfiinţării Universităţii, dar şi a Parlamentului bicameral al Principatelor Unite.
Prima tentativă de construire a unui sediu permanent pentru circul său a eşuat, lăsând loc ridicării Ateneului Român, în 1888, pe locul pe care îl cunoaştem cu toţii azi.
Primul circ Sidoli din Bucureşti a fost ridicat nu departe de casa Slătineanu, pe maidanul Brezoianului. În trista tradiţie bucureşteană, clădirea a fost mistuită de foc, la 1884. (http://bmim.muzeulbucurestiului.ro/)

Potrivit datelor consemnate de  historia.ro, în acelaşi an, Circul Sidoli îşi stabileşte sediul pe str. Poliţiei, în preajma lucrărilor de sistematizare a Dâmboviţei. Imaginea prezentată surprinde zona câteva decenii mai târziu, cu puţin înaintea izbucnirii Primului Război Mondial.
Din vechiul, dar regularizatul traseu al uliţei, pornea str. Sapienţei, pe lângă vechea construcţie a circului. Clădirea rotundă era încadrată, de partea cealaltă, de str. Brutus. Traseele celor trei străduţe din imagine se păstrează şi azi, cu schimbări mai mari sau mai mici, stabilite în special de restructurarea anilor ’80.
Pe locul circului stau acum două imobile de înălţime medie, unul ridicat în stil maur, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial („Casa Rurală”, Starea Civilă Sector 5), celălalt este un bloc şaizecist.
Construcţia nu l-a costat pe proprietar mai puţin de 200.000 de lei noi, precum însuşi menţionează într-un alt document. Exista şi o lojă regală, căci, spera Sidoli, la unele reprezentaţii puteau asista chiar Majestăţile-Lor Regele şi Regina.

Potrivit siteului bmim.muzeulbucurestiului.ro, care notează extraordinare amănunte și informații, la 23 august 1886, Th.Sidoli adresa Primăriei o scrisoare în care îşi exprima indignarea faţă de aprobarea dată unui „alt circ d’a face un manege în Grădina Raşca.” La 5 decembrie 1886, Theodor Sidoli solicita Primăriei să inspecteze construcţia circului, finalizată în sîarşit. Pe 4 decembrie 1886, directorul circului solicita Primăriei amenajarea trotuarului din zona clădirii, pentru a asigura ambianţa conformă unei capitale precum „Bucuresci” -ul, pentru că Majestăţile lor puteau oricând veni să vadă reprezentaţiile şi nu în ultimul rând, spre a nu da ziariştilor prilej de critici la adresa Primăriei. Prima reprezentaţie ecvestră în noua clădire era programată pentru 15 ianuarie 1887, dar, pe 5 ianuarie, Sidoli cerea autorizaţie pentru … refacerea circului ce arsese pe 3 inauarie 1887 ! Pe data de 29 iulie 1902, Emilia Sidoli solicita autorizaţie pentru repararea circului. Re-deschiderea era preconizată pentru data de 25 septembrie 1902. Autorizaţia poartă data 7 august 1902. Circul Sidoli a fost demolat la 1932.
Memoria circului Sidoli se păstrează, însă, înregistrată printre amintirile din copilărie ale diverşilor martori, dar și în inima multor dintredescendenții artiștilor din generația de aur. „Sub oblăduirea bătrânului Sidoli, iar apoi a fiului acestuia, Cezar Sidoli, circul românesc şi-a primenit imaginea, şi-a înălţat iscusinţa la nivel de şcoală, şi-a rafinat tehnica, metamorfozând peiorativul „circari” în artişti înzestraţi cu aptitudini şi talent. În cele două clădiri permanente din Bucureşti şi Iaşi ale Circului Sidoli s-au format, ori au debutat, o pleiadă întreagă de artişti români de circ: fraţii „patru Dumitrescu”, trapeziştii Stroici, clovnul Toni Mărculescu, George Mateescu – primul nostru dresor de elefanţi, Franz Krateyl, clovnii Ciacanica(Fratele celebrului criminalist Ceacanica) şi Tonino Milea şi mulţi alţii. Alături de aceştia, în manejul circului evoluau, conform descripţiilor cronicarului ieşean Rudolf Suţu, „( … ) Cezar Sidoli, fiul cel mai mare al lui Theodor Sidoli, care făcea pe jockeul, neîntrecut în figurile grele şi primejdioase; Franzini Sidoli, al doilea fiu, jongler de forţă uimind lumea când ajungea la figura cu cele trei revolvere pe care le azvârlea în sus, la o distanţă mare, le prindea pe toate în mâini şi trăgea focurile deodată la toate trei”, dar şi cele patru fiice: Luiza, Serena şi Medeea- amazoane, iar Clotilda – dresoare şi călăreaţă.”
Între edificiile expresive pierdute, se numără primul circ· stabil ridicat în Capitală – Circul Sidoli. Poate că turiştii de azi, vizitând centrul istoric, s-ar fi delectat mai deplin vizionând vreun spectacol de circ „â la belle epoque” a Micului Paris, în sala reconstituitului circ Sidoli.
Și… poate că n-ar fi de dat deoparte informația potrivit căreia, înrudiți de-aproape cu celebrele familii Sidoli și Krateyl au strălucit zeci de ani cei din familia Grigorescu, ai cărui descendenți, în mod special frații Bebe și Eliade Grigorescu, împreună cu familiile lor au cucerit arenele pe tot mapamondul, de la fantasticul Festival Mondial de la Monte Carlo până hăt, în Kuwait, Rusia, Marea Britanie etc.
Toți și toate de dragul Circului ca artă, virtuozitate, perfecțiune, spectacol, magie…

Pe strada Poliţiei, la nr. 7, găseai Circul Sidoli, cel dintâi circ cu sediu permanent, din Bucureşti.

Surse foto: Cartierul Uranus, dunedenisip.wordpress.com/2011/12/07/circul-sidoli/