A fost odata… ZAVAIDOC

S-a întâmplat în 13 ianuarie1945: A murit Zavaidoc (Marin Teodorescu), cel mai cunoscut lăutar român al perioadei interbelice.

Pe numele său, Marin Teodorescu, Zavaidoc s-a născut pe 8 martie 1896, la Piteşti, într-o familie de lăutari. Se pare că supranumele de Zavaidoc l-a primit pe când îi înveselea pe ofiţerii serviciului militar, între 1916 şi 1918. În limbajul vest-muntenesc arhaic, zavaidoc înseamnă năbădăios, neastâmpărat, zurbagiu, fire iute, om pus pe veselie şi nebunii. Zavaidoc reprezenta la vremea respectivă, în perioada interbelică, un virtuos al cântecului lăutăresc, al cântecului de petrecere. Nu a făcut studii superioare; la Piteşti nu exista Şcoală Populară de Artă. Era fiul vestitului lăutar Tănase Teodorescu, interpret la vioară şi ţambal. Rămas orfan din adolescenţă, Marin, împreună cu fratele şi sora sa, pleacă la Bucureşti şi formează un taraf, numit mai târziu Fraţii Zavaidoc. A luat lecţii de canto, în Bucureşti, cu Dumitru Mihăilescu-Toscani şi Dimitrie Cutavas. Putea fi cântăreţ de operă, aşa cum i s-a propus, dar a refuzat, preferând să cânte în localuri, unde câştiga sume foarte mari pentru vremea aceea. Dincolo de argumentul financiar, cârciumile erau mult mai în acord cu destinul și cu fierea sa. După ce a semnat contracte cu importante case de discuri ale vremii, Zavaidoc a devenit o vedetă naţională. Numele său a făcut epocă în restaurantele bucureştene ale epocii: La Berbec, La şosea, Cireşica, Roata lumii, La Mariţa borţoasa, Parcul trandafirilor, Coşna, La cotitură, sau, în Piteşti, la Hanul cuţitarilor, Tuluca, Stoica, Tralea, etc.

Reține memoria vremurilor: „Apogeul careierei sale artistice a fost conform biografilor săi, participarea, alături de orchestra lui Grigoraș Dinicu, în delegaţia României la Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1937, care reunea „crema” artistică a întregii planete.

Trebuie spus că celebritatea sa în domeniul muzicii populare şi lăutăreşti a avut un preţ. Se spune că era atât de talentat, încât a refuzat din start oferta lui Dumitru Mihăilescu Toscani, celebrul tenor al Operei Române, de a i se alătura în cariera lirică. Zavaidoc a preferat să cânte pentru lumea restaurantelor, a cârciumilor nu întotdeauna cu „ştaif”. Aici câştiga onorarii incredibile, fiind curtat de mai toţi proprietarii stabilimentelor, fiindcă umplea restaurantele cu clienţi care rămâneau la mese până dimineaţa numai pentru a-i asculta cântecele. Şi pe cât de bogat ajunsese să fie, celebrul lăutar era pe măsură de mărinimos: cu toate că avea la Bucureşti trei maşini, fiecare cu şoferul ei, aceştia, în timp ce îşi aşteptau şeful, puteau să mănânce pe gratis orice le poftea inima. Se spune că atunci când gunoierul trecea pe stradă, Zavaidoc îl invita în casa sa, de unde acesta îşi putea alege orice costum îşi dorea. Zavaidoc era extrem de generos şi cu nepoatele sale, dar şi cu tinere studente talentate de la Conservator, pe care le sprijinea în cariera artistică”.

În 1918, acesta s-a înregimentat ca vo¬luntar în Primul Război Mondial, pentru a-i fi aproape fratelui său Vasile şi a fost înrolat la Piteşti la Regimentul 44 Infanterie. L-a avut comandant pe generalul Traian Moşoiu, care iubea cântecele bătrâneşti. Generalul Traian Moşoiu a fost cel care i-a spus pe loc Zavaidoc, nume ce provine de la străvechiul zavaidoacă, ce poartă semnificaţia de năbădăioasă.

Adaptat, cuvântul a devenit Zavaidoc. I s-a încredinţat apoi misiunea de a domoli durerea răniţilor pe linia frontului din Moldova în echipa condusă de George Enescu, din care făceau parte taraful lui Fănică Luca, Elena Zamora şi Maria Ventura.

Talentul şi virtuozitatea lui Marin Teodorescu au fost recunoscute chiar în timpul vieţii sale de însuşi George Enescu, cei doi prezentând pe front, în timpul Primului Război Mondial, spectacole muzicale menite să ridice moralul soldaţilor şi ofiţerilor români. Multe din cântecele lui Marin Teodorescu au devenit şlagăre ale muzicii lăutăreşti, ele fiind ascultate şi în prezent cu deosebită plăcere şi nostalgie.

Deprimat, fără casă şi fără bani, foarte afectat de moartea surorii sale Zoia, Zavaidoc a şi orbit, după ce tensiunea i-a ajuns la 28.La 13 ianuarie 1945 a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica.Pentru a onora cum se cuvine memoria marelui lăutar, începând cu anul 2006, Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural, organizează, în luna noiembrie, Festivalul Național de Muzică Lăutărească „Zavaidoc”, un eveniment dedicat muzicii vechi lăutărești şi sprijinirii și lansării noilor talente.

Un OM, un ARTIST, o VOCE, O LEGENDĂ. Care învinge vremurile și farmecă inima oricui…

Surse:

Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Editura Fundației Culturale Gheorghe Marin Speteanu, București, 2009,

Dumitrașcu, Jean: Năbădăiosul Zavaidoc, Centrul Cultural al Municipiului Pitești, 2007

Zamfirescu, Carmen: Maestrul Zavaidoc. Cântec și Destin, Editura Grafix, Craiova, 2015

https://www.historia.ro/…/drama-marelui-lautar-zavaidoc…

foto: Facebook; ziare.com