Administratia Sectorului 3, intalnire cu reprezentantii asociatiilor de proprietari

Primăria Sectorului 3 continuă seria întâlnirilor cu reprezentanții asociațiilor de proprietari și cu persoanele fizice/juridice care defășoară activități de administrare imobile.

Primăria Sectorului 3 continuă seria întâlnirilor cu reprezentanții asociațiilor de proprietari și cu persoanele fizice/juridice care defășoară activități de administrare imobile.
Joi 11 aprilie 2019, funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul  Primăriei Sectorului 3 – Compartimentul Relații cu Asociațiile de Proprietari, vor oferi reprezentanților asociațiilor de proprietari, informații cu privire la implementarea prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominilor. Totodată, se vor pune în discuție și soluții la problemele cu care se confruntă aceștia.
IMPORTANT: La întâlnirea care va avea loc  joi, 11 aprilie, de la ora 16.00, la Sala Amiteatru de la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” (șos. Mihai Bravu nr. 428), sunt așteptați atât reprezentanții asociațiilor de proprietari programați pentru această dată, cât și cei programați pentru 25 aprilie, arondați străzilor:
1. Smârdan;
2. al Solidarității;
3. Spiridon Matei;
4. al. Stănilă;
5. str. Ștefan Nicolau;
6. str. Ștefan Octavian Iosif;
7. str. Stelea Spătaru;
8. str. Stelian N. Mihale;
9. al.Suraia;
10. al. Țăndărei;
11. str. Teodor Ștefănescu;
12. al. Textiliștilor;
13. str. Theodor D. Speranția;
14. Valea Buzăului;
15. Valeriu Braniște;
16. Vasile Cârlova;
17. Vasile Goldiș;
18. Vasile Lucaci;
19. Vâslei;
20. Calea Victoriei;
21. Vâlsănești;
22. Vintilă Vodă;
23. Calea Vitan;
24. Vlad Dracu;
25. Vlad Județu.
Relații suplimentare pot fi obținute de la numărul de telefon 021.34040.11-021.341.07.11, interior 341- Compartimentul Relații cu Asociațiile de Proprietari sau de la șef serviciu Litigii Fiscale, Irina Iftimie – 0770.664. 012, de pe site-ul  www.primarie3.ro, https://www.facebook.com/primariesector3/ și 
https://www.facebook.com/Robert.Negoita

foto: primarie3.ro

Primăria Sectorului 3 continuă seria întâlnirilor cu reprezentanții asociațiilor de proprietari și cu persoanele fizice/juridice care defășoară activități de administrare imobile.