AERODAYS 2019 – Plan de zbor pentru viitorul aeronauticii europene

În perioada 27 – 30 mai la București a avut loc AeroDays, eveniment continental de referință pentru efortul de cercetare și inovare în domeniul aviației, a fost organizat în premieră în cadrul unui concept integrat care reunește resurse din România și Germania, pentru a oferi o perspectivă cuprinzătoare asupra evoluțiilor strategice în aeronautică și transport aerian din Uniunea Europeană.

ONORANT: Găzduind pentru prima dată un eveniment Aerodays în Europa Centrală și de Est, România a reunit zilele trecute reprezentanți ai marilor entități aerospațiale din lume, precum Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu (NASA) din Statele Unite ale Americii, Autoritatea Aeronautică Chineză, Institutul de Aerohidrodinamică (TsAGI) din Federația Rusă, Centrul Canadian de Cercetare Aerospațială, care s-au alăturat astfel Uniunii Europene și altor organisme din UE în efortul de a identifica și a urmări marile tendințe care conturează viitorul aeronauticii.
„Ne bucurăm de faptul că am avut oportunitatea de a fi organizator pentru un astfel de eveniment, opotunitate care apare o dată la zeci de ani în viaţa unei instituţii de cercetare şi care aduce cu sine un maxim de vizibilitate la cel mai înalt nivel. Asocierea INCAS cu această manifestare amplifică recunoaşterea internaţională a existenţei şi importanţei noastre, dar si a României ca promotor pentru aviație ca si mijloc de dezvoltare regională.”  a declarat Dr. Ing. Cătălin Nae, Președinte-Director General al Intitutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială ”Elie Carafoli” – INCAS.
Potrivit unui comunicat oficial, participanţii la cea de a 8-a ediție a conferinţei internaţionale în domeniul aeronauticii şi spaţiului Aerodays 2019 au fost primiţi în seara zilei de 29 mai la Palatul Elisabeta de către ASR Principele Radu.
“Vreau să vă spun cât de mândri suntem să avem în această seară un astfel de prestigios grup de specialişti în domeniul aviaţiei”, a spus ASR Principele Radu. Alteța Sa a amintit că, “încă de la început, România a fost un pionier în domeniul aviaţiei şi asta nu s-a oprit nici chiar în anii negri din perioada comunistă”, și că specialiştii din România “au fost de înaltă clasă, foarte apreciaţi de toată lumea din acest domeniu care a schimbat complet lumea”.
Cu această ocazie, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare Aerospaţială ”Elie Carafoli” și președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, a arătat că invitaţia la Casa Regală a participanţilor la AeroDays este una „extrem de importantă, pentru că aceşti oameni deosebiţi, dintr-un domeniu deosebit – aviaţia, au înţeles că România este o ţară normală, europeană”.
„Este pentru prima dată când România organizează un astfel de eveniment şi este prima oară când un eveniment în domeniul aeronautic se desfăşoară în România, fiind cel mai mare eveniment de cercetare european în 2019. Meritul României este uriaş fiindcă a reuşit să dovedească la conferinţele pregătitoare că este capabilă să ofere şi să fie prezentă în piaţa aero”, a punctat Sorin Dimitriu.
Demn de știut, evenimentul, susținut de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și organizat pentru prima dată într-o ţară din Europa de Est, este nu doar o platformă de reafirmare a contribuțiilor istorice în domeniul aeronautic, ci reprezintă o oportunitate de promovare a realizărilor actuale și a potențialului de afirmare în contextul european care urmărește să genereze soluții sustenabile, eficiente și competitive care să răspundă la cerințele și așteptările cetățenilor europeni.
 
sursa fotio: ccib.ro