ALERTA: VIN SIRIENII?! Turcia anunta ca nu va mai impiedica refugiatii sirieni sa vina catre Europa

CRIZĂ POLITICĂ. „Este stare de ALERTĂ în Europa. Decizia luată de Turcia care sperie pe toată lumea”. Asta titrează majoritatea mass-media!
  • CRIZĂ POLITICĂ. „Este stare de ALERTĂ în Europa. Decizia luată de Turcia care sperie pe toată lumea”. Asta titrează majoritatea mass-media!

    Totul din pricină că Turcia a anunțat că nu va mai împiedica refugiaţii sirieni să ajungă în Europa. Anunţul a fost făcut de un oficial turc de rang înalt.

  • Se întâmplă după după uciderea a 33 de militari turci în urma unui cumplit atac aerian în nord-vestul Siriei, potrivit Reuters.

    Conform sursei citate, atacul de joi noapte a sporit temerile că preşedintele Recep Tayyip Erdogan, ar putea lansa o operaţiune amplă împotriva Armatei siriene.

Oficialul a anunţat că Turcia se aşteaptă ca un număr foarte mare de refugiaţi să pornească din Siria către Europa, iar forţele turce au primit ordin să nu mai împiedice trecerea acestora către ţările europene, aşa cum au făcut până în prezent.

Firesc, conjunctura trezește îngrijorare la nivel european și nu numai.

Potrivit canalelor de televiziune NTV şi CNN-Türk, Erdogan a prezidat joi seara la Ankara o reuniune la care au participat înalţi oficiali. Cu puţin înainte, Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a indicat că 34 de soldaţi turci au fost ucişi în bombardamente în regiunea Idleb, ceea ce nu a fost confirmat oficial de Ankara.

Potrivit stiripesurse.ro, Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a informat-o şi pe cancelarul german Angela Merkel asupra situaţiei şi măsurilor luate de Grecia pentru a preveni un nou val migrator masiv.

La rândul său, premierul bulgar Boiko Borisov a declarat că migranţii se adună în zona oraşului turc Edirne, situat în apropierea frontierei Turciei cu Bulgaria şi Grecia. Efective ale armatei şi jandarmeriei bulgare au fost trimise în zonă pentru a opri intrarea migranţilor în Bulgaria, autorităţile de la Sofia avertizând că astfel de măsuri sunt cu atât mai necesare în contextul răspândirii coronavirusului.

Premierul Borisov a anunţat sporirea măsurilor de securitate şi la frontierele maritime ale Bulgariei, după ce a primit informaţii că forţele de securitate turce au redus nivelul de vigilenţă la toate graniţele Turciei.

În acest timp, Turcia susţine că a bombardat în Siria peste 200 de obiective şi a ucis 309 soldaţi sirieni, ca represalii după atacul aerian sirian soldat cu moartea a 33 de soldaţi turci în provincia siriană Idlib.

În contextul creşterii tensiunilor în zonă, unde Rusia a trimis două fregate din Flota Mării Negre, şeful Diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avertizat asupra riscului unei confruntări militare internaţionale deschise şi a cerut să se ia urgent măsuri de dezescaladare.

* Deocamdată, nu avem un punct de vedere pe această temă din partea ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu și nici o poziție oficială din partea Președintelui României.

Oricum, din datele și comentariile vehiculate până în acest moment, situația e destul de tensionată.

foto: ziare.com

CRIZĂ POLITICĂ. „Este stare de ALERTĂ în Europa. Decizia luată de Turcia care sperie pe toată lumea”. Asta titrează majoritatea mass-media!