Asa s-au construit Intercontinentalul si Teatrul National din Bucuresti

Primele două macarale turn autoridicătoare, cu turn fix și săgeată orizontală, au fost folosite în București, la finele anilor '60 și începutul anilor '70, pentru construcția a două obiective de referință.

Primele două macarale turn autoridicătoare, cu turn fix și săgeată orizontală, au fost folosite în București, la finele anilor ’60 și începutul anilor ’70, pentru construcția a două obiective de referință. Este vorba despre Hotelul Intercontinental (model RICHIER, 1967-1971) și Teatrului Național (model PINGON, 1968-1973).
În aceeași perioadă, se mai afla la INCERC o macara RICHIER aflată în curs de cercetare pentru asimilare în construcție internă, baza documentară folosită la proiectarea viitoarelor macarale tip MTA 125 – 12,5 t, produse la URB. (sursa: Aspecte ale istoriei mașinilor)

*Hotelul Intercontinental: Clădirea a fost construită între anii 1968 – 1970, după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu, și este una dintre cele mai înalte clădiri din oraș și din România. Pentru mult timp (până în 1989, când apare „Casa Poporului” – azi, Palatul Parlamentului) a fost cea de-a doua cea mai înaltă clădire din București, după Casa Scânteii.
Hotelul InterContinental are 283 de camere și apartamente și este singurul din București cu o sală de conferințe și un centru de sănătate cu piscină aflate la peste 70 de metri înălțime. Apartamentul Imperial este singurul în București dotat cu saună și pian.
*Teatrul Național din București: Actuala clădire a teatrului a fost inaugurată în versiunea ei originală în decembrie 1973, modificată apoi considerabil în 1983-84, revenindu-se la forma inițială exterioară în 2012-2014.
Proiectul inițial (1964-1973) a fost semnat de arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu (et al), structura de rezistență de inginerul Alexandru Cișmigiu. Clădirea Teatrului Național, care a fost construită cu trei săli de spectacol, respectiv: Sala Mare, în corpul A și Sala Mica și Sala Atelier în Corpul C, a fost inaugurată succesiv între 20 decembrie 1973 și anul 1976. Clădirea a rămas neterminată la exterior, deoarece Nicolae Ceaușescu nu a agreat niciuna dintre variantele de frescă prezentate pentru a fi executate pe pereții rămași „în zidărie aparentă”, se pare că din cauză că nu apărea și el reprezentat. Ulterior, cărămida aparentă din zona rezervată frescelor a fost îmbrăcată cu un placaj din marmură de Rușchita.
Clădirea a fost modificată în 1983, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu și, ulterior, a fost remodelată în 2012.
Ca urmare, astăzi există mai multe săli decât în varianta din 1973 a clădirii, astfel:
• Sala Mare (tip italian) 900 locuri
• Sala Studio (transformabilă în tip italian, elisabetan, arena) 590 locuri
• Sala Atelier (teatru experimental) 250 locuri
• Sala Pictura ( transformabilă în tip italian,elisabetan, arena) 300 locuri
• Sala Mica (transformabilă în tip italian redus, elisabetan, arena) 240 locuri
• Sala în Aer Liber, 300 locuri
• Sala Media (multifuncțională: expoziții, recitaluri, reu­niuni, conferințe, proiecții – cu scaune înșiruite) 300 locuri
Clădirea teatrului, asa cum fusese ea modificată în anii ’80, nu corespundea standardelor de statică și seismică (atât celor din 1983, cât și celor actuale din 2006), din punct de vedere al structurii de rezistență. Remodelarea construcției TNB costa 63,2 milioane Euro (brut), din care 28 milioane Euro provin de la Banca de Dezvoltare a Consi­liului Europei. Conform contractului, execuția urma să dureze 2 ani și 4 luni.

Sursa foto: https://scontent.fsbz1-1.fna.fbcdn.net/ Agerpres

Primele două macarale turn autoridicătoare, cu turn fix și săgeată orizontală, au fost folosite în București, la finele anilor ’60 și începutul anilor ’70, pentru construcția a două obiective de referință.