• O nouă premieră propusă de Ministerul Fondurilor Europene: pentru a primi banii europeni, primarii sunt încurajați să se asocieze local ca proiectele să deservească minim 1.000 de gospodării, iar implementarea să se finalizeze înainte de decembrie 2023

Ministerul Fondurilor Europene anunță că a lansat la data asumată, 17 august, apelul de proiecte intitulat „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final”. „În jjoc” sunt nu mai puțin de 235 de milioane de euro.

„În prezent doar aproximativ 30% din gospodării sunt conectate la rețeaua de gaze, scopul asumat de Guvernul României fiind ca peste 80% din casele românilor să beneficieze de acest confort considerat normal în ziua de astăzi. Trebuie să recuperăm anii pierduți până acum! State precum Ungaria sau Polonia au început încă din 2014 acest parcurs cu ajutorul finanțărilor europene. Lansarea la data asumată a ghidului în urma unui complex proces de negociere cu Comisia Europeană început în decembrie 2019, reprezintă deja al doilea pas întreprins de echipa Ministerului Fondurilor Europene”, a explicat ministrul Marcel Boloș reușita echipei ministerului, care va impacta pozitiv calitatea vieții majorității românilor. „Primul pas a fost adoptarea de către Guvernul României a Ordonanței 128 din 31 iulie care prevede ca valoarea Programului național de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale va beneficia de o alocare de alte 800 de milioane de euro în perioada de programare 2021-2027. În total, un miliard de euro pentru recuperarea decalajelor față de alte țări europene”.

Potrivit informațiilor oficiale, în intervalul 17 august – 17 octombrie 2020 pot depune proiecte Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populației, dar și autoritățile publice locale (APL) din regiunile mai puțin dezvoltate ale României, individual, sau în parteneriat cu alte APL. Fiecare proiect va putea avea o valoare maximă de 25 milioane euro.

„Banii europeni pot schimba vieți. De aceea am avut întâlniri transparente cu sute de primari de toate culorile politice, anunțate public, prin care le-am explicat inițiativa încă din faza de intenție. Contribuțiile și ideile primite s-au concretizat într-una din cele mai utile inițiative realizate pe fonduri europene”, a spus ministrul Boloș. „Dar, pentru că banii europeni trebuie investiți, nu cheltuiți, pentru accesarea acestei finanțări primarii trebuie să îndeplinească două condiții: proiectele depuse să racordeze cel puțin 1.000 de noi gospodării – deci se încurajează asocierea mai multor unități administrativ-teritoriale; și proiectele să fie implementate până în decembrie 2023, neputând fi fazate în viitoarea perioadă de programare – adică să se miște repede, pentru că inițiativa este o prioritate națională”.

Activitățile eligibile pentru finanțare din totalul de 235 de milioane de euro:

  • Construirea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente funcționalităților inteligente;
  • Construirea stațiilor de reglare, măsurare – predare a gazelor naturale și a racordului la Sistemul de Transport existent exclusiv în scopul alimentării unei rețele inteligente de distribuție propusă printr-un proiect;
  • Construirea rețelelor interioare de distribuție a gazelor naturale pentru clădirile administrative publice branșate la rețeaua inteligentă distribuție a gazelor naturale propusă prin proiect (clădirea primăriei, centre sociale, școli, etc), în cadrul cărora se desfășoară activități non – economice;
  • Construirea branșamentelor pentru consumatorii casnici până la limita proprietății publice.

sursa foto: ziare.com