Avocatul Poporului: incapacitatea temporară de munca din cauza COVID-19 sa fie platita 100%!

Demn de precizat, dintre persoanele confirmate pozitiv, 329 au fost declarate vindecate și externate.

Avocatul Poporului (AP) solicită includerea COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A, astfel încât incapacitatea temporară de muncă să fie plătită în proporţie de 100%, potrivit unui comunicat al AP transmis, joi, AGERPRES.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii să dispună măsuri urgente pentru ca boala COVID-19 să fie inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1186/2000, şi, în consecinţă, asiguraţii să beneficieze de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de 100%. Aceasta în condiţiile în care, potrivit specialiştilor, boala este extrem de contagioasă şi cu o arie de răspândire foarte mare”, se arată în comunicat.

Avocatul Poporului precizează că, în prezent, conform legislaţiei în vigoare, cei aflaţi în incapacitate temporară de muncă din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19 primesc o indemnizaţie plătită în proporţie de numai 75%.