ANUNȚ IMPORTANT: În vederea asigurării sumelor necesare pentru finalizarea obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapa I, CSEKE Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, le-a solicitat beneficiarilor PNDL I transmiterea, până la data de 29 ianuarie 2021, către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a documentelor necesare pentru suplimentarea sumelor alocate de la bugetul de stat.

Astfel, trebuie transmisă Anexa nr. 3 la Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1.851/2013, republicat, cu modificările și completările ulterioare, însoțită de următoarele documente:

IMPORTANT: În conformitate cu prevederile art. II alin. (1) din OUG nr. 214/2020 privind modificarea și completarea art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală și pentru instituirea unor măsuri pentru derularea Programului național de dezvoltare locală etapa I, s-a aprobat prelungirea duratei contractelor de finanțare cu o perioadă de până la 2 ani pentru obiectivele de investiții incluse în Programul național de dezvoltare etapa I, pentru care nu a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor.

Totodată, prin art. III din OUG nr. 214/2020, s-a acordat posibilitatea beneficiarilor PNDL etapa I, pentru obiectivele de investiții pentru care sumele alocate de la bugetul de stat nu sunt suficiente în vederea finalizării, de a transmite, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, o solicitare de finanțare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1.851/2013, republicat, cu modificările și completările ulterioare.