VESTE BUNĂ: Demersurile pentru viitorul Spital Metropolitan avansează rapid, după ce, în luna aprilie, Primăria Capitalei a alocat bugetul pentru primele etape ale acestui proiect, iar în luna mai a atribuit Trustului de Clădiri Metropolitane București contractul de elaborare a Studiului de Fezabilitate.
Primarul General, Gabriela Firea a declarat, privitor la acest obiectiv: „Mă bucur că ajungem la o nouă etapă cu acest proiect în care am crezut încă de la început, spitalul metropolitan, o investiție extrem de importantă pentru bucureșteni și nu numai. Trustul de Clădiri Metropolitane ne-a prezentat cele două soluții tehnice pe care le tratează și pe care le va propune municipalității. Acest lucru înseamnă că în această toamnă putem aduce în ședința Consiliului General pentru aprobare indicatorii tehnico-economici. Pasul imediat următor este să organizăm procedura pentru realizarea proiectului tehnic și apoi pentru execuția investiției. Ținta noastră este ca în primăvara anului următor să începem lucrările”.
Demn de știut, Spitalul Metropolitan va răspunde tuturor cerințelor și exigențelor din domeniul sănătății.
Investiția vizată de Primăria Capitalei presupune atât zona medicală, cât și un centru de excelență și funcții complementare, cum ar fi spații de cazare pentru însoțitori.
Potrivit autorităților, soluțiile tehnice tratează un număr între 800-1000 de paturi.
Terenul aferent investiției se află în proprietatea Primăriei Capitalei și se află în zona de Nord a Capitalei.

Demersurile pentru viitorul Spital Metropolitan avansează rapid.