Capitala, in valtoarea torentilor!

Cantitatea de apă acumulată în unele cartiere bucureștene a fost una uriașă, iar astfel de ploi apar o dată la 50 sau chiar 100 de ani, precum cea din cartierul Pantelimon.

Bucureștenii au trăit pe viu… POTOPUL!
Inundații pe străzile capitalei, vineri după-amiază! Codul portocaliu de vreme rea s-a adeverit din plin! Pline au fost și străzile și chiar marile bulevarde, iar o stație de metrou a fost blocată din cauza furiei apelor. Pompierii au început să intervină pentru a evacua apa din case, subsoluri şi de pe unele străzi.
Și la acest moment se circulă cu dificultate în aproape tot Bucureștiul.
ApaNova informează că vineri, în urma ploii torențiale din Capitală, cantitatea de apă acumulată în unele cartiere bucureștene a fost una uriașă, iar astfel de ploi apar o dată la 50 sau chiar 100 de ani, precum cea din cartierul Pantelimon.
Potrivit unui comunicat oficial, reprezentanții ApaNova recunosc că în numai 30 de minute, în cartierul Pantelimon s-au acumulat 50 de litri/mp, iar în ceea ce privește intensitatea, aceasta corespunde unor ploi cu probabilitatea de apariție de una la 100 de ani.
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov intervin pentru a elimina apa acumulată în subsoluri, case, dar şi pe străzile din zona Grădinii Zoologice, pe strada Erou Iancu Nicolae, dar şi pe strada Maşina cu Pâine. Potrivit ISU, echipajele intervin cu motopompe remorcabile şi transportabile.(sursa: digi24.ro)
De asemenea, au fost raportate inundații și în Pipera, dar și în unele stații de metrou, cea mai afectată fiind stația Aviatorilor).
De asemenea, circulaţia tramvaielor liniei 41 a fost blocată timp de 20 de minute, pe sensul spre Casa Presei Libere, din cauza unui cablu de servicii care a căzut pe reţea, au anunţat, vineri, reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB).
Meteorologii anunță că și în zilele următoare vremea se meține în aceiași parametri.

Foto: digi24.ro, SpyNews, Stirile ProTV