Proiectul construirii unui punct medical în Popești-Leordeni intră în linie dreaptă, ambulatoriu care va aparține Spitalului Județean Ilfov, anunță autoritățile județene. CE ÎNSEAMNĂ ASTA? Un nou punct medical cu 16 cabinete – specializări în cardiologie, medicină internă, obstetrică-ginecologie, dermatologie, pediatrie, chirurgie generală, ortopedie și traumatologie, urologie, ORL, neurologie, oftalmologie, diabet,Citeste mai multe!

„Așa cum am promis, duminică, 31 martie, la ora 11:00, redeschidem circulația rutieră pe Podul Grant, pe sensul Crângași-Turda.  Tot atunci, se va relua și circulația tramvaielor 41, pe ambele sensuri. Sâmbătă, linia 41 de tramvai va fi suspendată pentru efectuarea lucrărilor de repunere a infrastructurii pe pod. Pentru preluareaCiteste mai multe!

Începând de vineri, 22 martie, funcționează cele două aeratoare din Lacul Carol, sisteme care oxigenează apa pentru a proteja peștii și celelalte organisme acvatice. Reprezentanții Primăriei București precizează că prin asigurarea unui nivel optim de oxigen, va fi menținută și calitatea apei, astfel încât procesul de eutrofizare (prin care seCiteste mai multe!

Primăria Municipiului București a extins zonele în care circulă mijloacele de transport public. Primarul General, Nicușor Dan: “Am extins, în ultimii 3 ani, cu 16,5 km rețeaua de transport în comun din Capitală, pentru ca tot mai mulți bucureșteni să beneficieze de acest serviciu. Astfel, mijloacele de transport ale STBCiteste mai multe!

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a solicitat aparatului de specialitate din subordine demararea demersurilor necesare pentru suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ din sector în data de 25 martie 2024.Se știe totul și la Minister! Nu pentru o mini-vacanțță, ci pentru efectuarea unor acțiuni majore de dezinsecţie în şcoliCiteste mai multe!