Clădirea construită în perioada interbelică (1928) din Piața Rosetti, strada Dianei nr. 2, va fi consolidată și restaurată cu bani europeni din PNRR, componenta 5 – Valul Renovării, potrivit unui comunicat al Primăriei București. Valoarea totală a finanțării aprobate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este de 7.957.231,96Citeste mai multe!

Bugetul total previzionat pentru acest an este de 2,5 miliarde lei, din care 2,1 miliarde, adică 84%, sunt alocate investițiilor. Cheltuielile de funcționare ale aparatului propriu al Consiliului Județean Bihor și ale instituțiilor subordonate sunt prevăzute la 417,5 milioane lei.  De la preluarea mandatului actualei conduceri, ponderea cheltuielilor de funcționareCiteste mai multe!

Astăzi, Comisia Europeană a efectuat către România, dar și către alte 8 țări, plăți reprezentând prefinanțare din fondurile alocate REPowerEU, componenta 16 a Planului Național de Redresare și Reziliență.  Prin urmare, 288 milioane de euro vor merge către România sub formă de sprijin financiar nerambursabil, iar această prefinanțare va contribuiCiteste mai multe!

MIPE, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (POCU), a transmis, vineri, 8 decembrie 2023, Autorității de Certificare și Plată din cadrul Ministerului Finanțelor, spre certificare și rambursare, o declarație de cheltuieli cu o valoare FSE de 558,69 milioane de euro. Potrivit conducerii MIPE, din alocarea totală pentruCiteste mai multe!

E OFICIAL: USAMV Cluj-Napoca își modernizează infrastructura educațională prin Programul Operaţional Regional 2014–2020. Instituția de învățământ construiește, la Jucu, o Clinică Veterinară pentru Ecvine (lat. equus = cal) și animale mari. „La USAMV Cluj-Napoca se construiește!! Acum este vorba despre Clinica Veterinară pentru Ecvine și alte animale mari, amplasată înCiteste mai multe!

Ministrul Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea anunță că, la finele săptămânii trecute, la ședința Comitetului Interministerial de Coordonare, s-au adoptat decizii importante cu privire la depunerea cererii de plată numărul 3, prin PNRR. „Acest proces este crucial pentru România, deoarece aduce oportunități semnificative de dezvoltare și investiții în infrastructură și dezvoltareaCiteste mai multe!