„STUDENT INVEST” este un program național de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată de stat, derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul Fondului Român de Contragarantare, în calitate de garantor, prin rețeaua băncilor partenere. Cui se adresează  tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani impliniți și 40 de aniCiteste mai multe!

*Ministrul Adrian-Ioan Veștea: ”Toate proiectele Ministerului Dezvoltării au ca scop creșterea standardului de viață al cetățenilor”  În cursul acestei săptămâni, ministrul Adrian-Ioan Veștea s-a aflat într-o vizită de lucru în Teleorman, unde s-a întâlnit cu autoritățile publice locale, pentru a analiza stadiul proiectelor finanțate prin programele coordonate de Ministerul Dezvoltării,Citeste mai multe!

În cadrul dezbaterii ”Asigurările complementare, soluția ca pacientul român să fie pacient european în România” organizată de DC News, Președintele Institutului de Studii Financiare, domnul Valentin Ionescu, a declarat:     „Asigurarea de sănătate te ajută înainte, dar și după ce apare o problemă de sănătate și ajungi să aiCiteste mai multe!

În data de 11 octombrie 2023, Banca Națională a României, în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor, Asociația Societăților Financiare din România, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Academia de Studii Economice din București, Asociația Română de FintechCiteste mai multe!

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 5 octombrie 2023, a hotărât următoarele: Rata anuală a inflației a continuat să scadă pe ansamblul primelor două luni ale trimestrului III  în linie cu previziunile, coborând de la 10,25 la sută în iunie, la 9,43 laCiteste mai multe!

Valentin Ionescu, directorul sectorului asigurări-reasigurări din Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF), apreciază că fără educație financiară consumatorii sunt total expuși fraudelor și erorilor ce le pot aduce pagube uneori irecuperabile. INSPIRAT: Valentin Ionescu a avut o intervenție în cadrul evenimentului Ziua Internațională a Educației, organizat de Institutul de Studii Financiare (ISF).Citeste mai multe!

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) investeste in viitorul studentilor printr-un proiect de modernizare a amfiteatrului 2101 din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti (ASE). In cadrul ASE, a fost inaugurat Amfiteatrul Bursa de Valori Bucuresti, un proiect sustinut de BVB cu scopul de a oferi studentilor si profesorilor un spatiu modern pentruCiteste mai multe!

Poliția Română a solicitat majorarea punctului de amendă, de la 145 de lei cât este în prezent, la 165 de lei, de la 1 ianuarie 2024, ceea ce înseamnă majorarea cuantumului tuturor amenzilor. „Din punct de vedere al circulației rutiere, propunem recalcularea punctului de amendă la valoarea de astăzi aCiteste mai multe!