Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), dr. ing. Costică T. Mustață, a avut o întrevedere cu Excelența Sa domnul Rahul Shrivastava, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii India în România, aflat la începutul mandatului său în țara noastră. La întâlnire au participat, de asemenea, dl. Anup Demta, Secretar II, Șef al cancelariei Ambasadei și dl. Florentin Palade, președinte al S.C. Delta Machine București (firmă membră a CCIB).

În prima parte a întrevederii, dr. ing. Costică T. Mustață a vorbit despre activitatea CCIB, organizaţie reprezentativă pentru mediul de afaceri al capitalei, cu deschidere şi recunoaştere internaţională, despre strategia de relaţii externe a organizaţiei noastre, conform căreia coperarea economică și comercială cu India se află printre prioritățile camerei bucureștene, dar și despre posibilităţile reale de colaborare între companiile din cele două ţări, pe fondul complementarității economiilor României și Indiei.

„Este o onoare pentru CCIB să primească vizita șefului misiunii diplomatice indiene în țara noastră la numai o săptămână de la depunerea scrisorilor de acreditate și ne exprimăm convingerea că excelenta colaborare avută cu ambasada acestei țări va continua pe toate planurile, inclusiv prin organizarea de evenimente dedicate celor două comunități de afaceri, care să stimuleze cooperarea bilaterală”, a declarat cu acest prilej președintele Camerei bucureștene, care a subliniat calitatea ofertei românești în: industria constructoare de mașini, industria energetică, domeniul echipamentului industrial și în tehnologia informației, precum și oportunitățile oferite pentru atragerea de noi investiții indiene în România.

„Faptul că schimburile comerciale și cooperarea economică bilaterală reprezintă o prioritate pentru activitatea noastră ne-a determinat să începem cu întâlniri cu instituțiile semnificative ale mediului de afaceri din România”, a afirmat Excelența Sa Rahul Shrivastava, care a exprimat întreaga deschidere în ceea ce priveşte colaborarea cu CCIB, inclusiv pentru asigurarea unui schimb constant de informaţii de afaceri, inclusiv în domeniul investițiilor în beneficiul celor două comunităţi de business. De asemenea, ambasadorul Indiei în România a apreciat că următorul pas poate viza organizarea unor întâlniri sectoriale (tehnologia informației, proiecte de dezvoltare industrială. în agricultură, infrastructură), cu o puternică latură B2B.

La 31 mai 2020 (date disponibile), valoarea totală a schimburilor comerciale româno-indiene s-a cifrat la 201,4 milioane USD, cu 33,1% sub nivelul perioadei similare din 2019, din care exportul a fost de 63,2 milioane USD (-40,4%), iar importul de 138,2 milioane USD (-29,2%), evoluția pandemiei COVID 19 atât în cele două țări cât și în plan internațional influențând negativ fluxurile comerciale bilaterale. Între partenerii comerciali din Asia ai țării noastre, India se află pe locul 4 după volumul total al schimburilor (după R.P.Chineză, Republica Coreea  și Japonia, pe locul 4 la export și pe locul 3 la import.