Compania Servicii Energetice Muntenia, din Grupul Electrica, a iesit din insolventa

Compania Servicii Energetice Muntenia, din Grupul Electrica, a ieșit din insolvență, la cinci ani de la declanșarea acestei proceduri. Decizia a fost pronunțată la începutul acestei luni de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București.

”Mă bucur că, după Hidroeletrica, și această companie, esențială pe piața lucrărilor de întreținere și reparații pentru instalatiile de distribuție și transport al energiei electrice din România, reușește să încheie cu bine procedura insolvenței. Avem nevoie de companii energetice sănătoase din punct de vedere economic pentru că avem multe proiecte în care acestea se vor putea implica”, a declarat Ministrul Energiei, Anton Anton.

Ministerul Energiei este cel mai mare acționar al Grupului Electrica, care activează pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, deservind circa 3,8 milioane de clienți.