Conferinta de la Bucuresti a copiilor din UE pune bazele mecanismelor de consultare a copiilor in deciziile UE

Peste 60 de copii din Uniune Europeană, zeci de experţi în drepturile copilului, înalţi funcţionari europeni şi reprezentanţi ai societăţii civile au participat la Conferința internațională ”Participarea Copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE”, organizată la București pe 6 și pe 7 mai și care pune bazele mecanismelor de consultare a copiilor în deciziile Uniunii Europene.

 
Peste 60 de copii din Uniunea Europeană, zeci de experţi în drepturile copilului, înalţi funcţionari europeni şi reprezentanţi ai societăţii civile au participat la Conferința internațională ”Participarea Copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE”, organizată la București pe 6 și pe 7 mai și care pune bazele mecanismelor de consultare a copiilor în deciziile Uniunii Europene.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu susținere din partea UNICEF în România, și face parte din agenda oficială a României în cadrul Președinției Consiliului Uniunii Europene.
„Când vorbim despre viitorul Europei, dreptul la participare al copiilor trebuie să devină o prioritate şi o realitate. Participarea lor va contura viitorul Uniunii Europene într-o manieră mai sustenabilă. Sunt mândră că România a introdus participarea copiilor pe agenda europeană şi contez pe sprijinul viitoarelor preşedinţii pentru a trece la acţiune,” a afirmat Ana Birchall, vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Unul din cinci cetățeni europeni este copil sau tânăr. Ținând cont de dreptul copiilor de a fi consultați și de a participa activ la procesele de luare a deciziilor care îi privesc, în conformitate cu prevederile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului, implicarea acestora în dezbaterile care definesc viitorul Europei este o prioritate a Guvernului României pe durata mandatului la Președinția Consiliului Uniunii Europene.
„Dreptul la participare este unul din drepturile fundamentale ale copilului și respectarea lui este o datorie pe care o avem fiecare dintre noi, adulții. De aceea, sunt încântat că  Declarația de la București, un document menit să susțină tocmai participarea copiilor în procesele decizionale care îi privesc, a fost elaborată pe durata mandatului României la Președinția Consiliului UE. Îmi doresc ca Declarația de la București să pună bazele unui mecanism prin care opinia copiilor să devină o componentă constantă a proceselor decizionale la nivel european”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale.
În cadrul acestei conferințe a fost adoptată “Declarația de la București a copiilor din Uniunea Europeană“, un document elaborat de un Board al copiilor români, special constituit în acest sens, și diseminată în Europa prin intermediul rețelelor UNICEF, Eurochild, Salvati Copiii, Federația Organizațiilor Neguvernamentale din Protecția Copilului, a asociațiilor europene de elevi de liceu, pentru a obține sprijin și feedback din partea a numeroase și variate categorii de copii.

Peste 60 de copii din Uniune Europeană, zeci de experţi în drepturile copilului, înalţi funcţionari europeni şi reprezentanţi ai societăţii civile au participat la Conferința internațională ”Participarea Copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE”, organizată la București pe 6 și pe 7 mai și care pune bazele mecanismelor de consultare a copiilor în deciziile Uniunii Europene.