Consultari ale prim-ministrului Romaniei, Ludovic Orban, cu membrii Consiliului de Afaceri Americano–Roman (AMRO)

Prim-ministrul Ludovic Orban a avut consultări în format videoconferință cu membrii Consiliului de afaceri americano–român (AMRO), care reunește o parte importantă a companiilor americane prezente în economia românească.

De luat în seamă, întâlnirea a prilejuit un dialog deschis cu privire la politicile economice și sociale ale Executivului în noul context generat de criza Covid-19, precum și legat de perspectivele consolidării prezenței investiționale a acestora, respectiv ale dezvoltării unor noi proiecte în România.

Prim-ministrul român a subliniat importanța deosebită acordată de România Parteneriatului Strategic cu SUA și a reiterat angajamentul pe termen lung al țării noastre în direcția dezvoltării relațiilor și proiectelor strategice bilaterale cu parteneri americani în multiple domenii.

Premierul a mulțumit pentru solidaritatea dovedită de companii americane, prin donații, sprijinind astfel efortul autorităților române de combatere a epidemiei COVID-19.

Cu același prilej, au fost trecute în revistă oportunitățile semnificative de dezvoltare a afacerilor în România, oferite de măsurile cuprinse în programul de relansare economică al Guvernului, inclusiv în contextul alocărilor din programele cu finanțare europeană. În acest context, prim-ministrul a subliniat că Executivul va continua să promoveze măsuri de dezvoltare economică, în scopul stimulării activităților care generează valoare adăugată și locuri de muncă, și va susține cu prioritate inițiativele de digitalizare și cercetare-inovare. ”Vom fructifica oportunitatea pe care ne-o oferă programele finanțate din fonduri europene pentru a implementa strategia de digitalizare, de care România are nevoie pentru a-și crește competitivitatea. De asemenea, vom beneficia de oportunitățile Pactului Ecologic European pentru a stimula producția de energie regenerabilă și economia verde, a afirmat șeful Executivului.

Președintele AMRO, Eric Stewart, și reprezentanții la vârf ai conducerilor companiilor membre au adresat, la rândul lor, mulțumiri pentru deschiderea și disponibilitatea constante pentru dialog din partea prim-ministrului Ludovic Orban și a celorlalți membri ai Executivului, precum și pentru măsurile adoptate în vederea asigurării unui climat de afaceri prietenos pentru investitori. În același context, a fost reafirmat sprijinul mediului de afaceri american pentru candidatura României la OCDE.