Contract semnat: 1 miliard de euro pentru acordarea granturilor pentru IMM-uri

Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene, și ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru acordarea granturilor de 1 miliard de euro destinat IMM-urilor, finanțare asigurată prin intermediul Programului Operațional Competitivitate (POC). Astfel, formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii va fi activ pe platforma IMMRECOVER (granturi.imm.gov.ro) începând de luni, 12 octombrie 2020, ora 10:00, până vineri, 16 octombrie, ora 20:00, existând posibilitatea prelungirii acestui interval.

Granturile sunt acordate IMM-urilor de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) în calitate de administrator de schemă, dezvoltarea sistemului IMMRECOVER în parteneriat cu STS fiind de asemenea finanțată tot prin intermediul proiectului POC.

Probabil unul din cele mai așteptate semnale de redresare a economiei s-a concretizat astăzi în urma colaborării dintre aparatele tehnice ale celor două ministere, fiind gura de oxigen atât de necesară antreprenorilor. Etapele mai puțin cunoscute publicului au presupus aprobarea mecanismului de finanțare de către Comisia Europeană, în timp ce schema de ajutor de stat pentru IMM-uri a fost aprobată de DG Competitivitate, ceea ce înseamnă un efort de negociere și de mobilizare care arată că se poate, că România este capabilă să schimbe percepția prin care fondurile europene sunt greu de accesat. Le urez colegilor din Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri succes în implementarea acestui proiect de 1 miliard euro, o responsabilitate demnă de admirat pentru revigorarea economică a țării“, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

IMPORTANT: Granturile negociate de Ministerul Fondurilor Europene cu Comisia Europeană sunt de trei tipuri:

  • Microgranturi în valoare totală de 100 milioane euro (85 milioane euro fonduri europene și 15 milioane euro de la bugetul de stat) pentru IMM-urile care nu aveau angajați la sfârșitul anului 2019, PFA-uri și ONG-uri cu activitate economică în anumite domenii;
  • Granturi pentru capital de lucru în valoare totală de 350 milioane euro (265 milioane euro fonduri europene, 42,5 milioane euro de la bugetul de stat și contribuție beneficiari – 42,5 milioane euro);
  • Granturi pentru investiții în valoare totală de 550 milioane euro (415,87 milioane euro fonduri europene, 62,38 milioane euro – de la bugetul de stat și 71,74 milioane euro – contribuția beneficiarilor).

Acordarea granturilor este reglementată de OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene. Actul normativ este publicat pe site-ul MFE în secțiunea Legislație, precum și la următorul link: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/228699 .

Informațiile referitoare la contractarea granturilor sunt publicate pe site-urile MEEMA, http://economie.gov.ro și http://www.imm.gov.ro/ro/ .