Cursurile de pregatire a elevilor din anii terminali, in conditii speciale. Ce prevede Ordinul comun emis de minsiterul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Sanatatii?

A fost emis un Ordin comun al Ministerului Educației și Cercetării (nr. 4.220/8.05.2020) și al Ministerului Sănătății (nr. 769/8.05.2020) pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS CoV 2 în instituțiile/unitățile de învățământ.

Documentul prevede ca participarea elevilor la activităţile de pregătire va fi decisă de părinţii acestora, după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora. De asemenea, elevii vor fi însoţiţi de un cadru didactic de la accesul în unitatea de învăţământ până la sala de clasă şi apoi, după finalizarea activităţilor, vor fi conduşi până la ieşire.

La intrarea în școală, un cadru medical va verifica temperatura tuturor celor care intră în unitatea de învățământ (elevi, personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic). Temperatura nu trebuie să fie mai mare de 37 grade.

„În situaţia în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învăţământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului şi conduitei de tratament”, prevede Ordinul în cauză.

La intrarea în unitatea de învăţământ vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectate, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini), iar unitatea de învăţământ va asigura săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini.

„Elevii, personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic vor purta mască de protecţie pe toată durata activităţilor şi îşi vor igieniza regulat mâinile cu substanţe dezinfectante sau săpun”, prevede ordinul.

În sălile de clasă activităţile se vor desfăşura cu maximum 10 elevi, la circa 2 metri distanţă unul de altul, care vor purta mască pe tot parcursul desfăşurării activităţilor din unitatea de învăţământ.

În perioada 2-12 iunie, durata activităţilor petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de trei ore pentru elevii de liceu şi două ore pentru elevii de gimnaziu.

În situaţia în care unităţile de învăţământ vor realiza activităţi de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de 2 ore pentru dezinfectarea, igienizarea cu substanţe biocide şi aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puţin o oră.

Totodată, colectarea măştilor se va face în locuri speciale semnalizate corespunzător, amenajate în unitatea de învăţământ, iar la sfârşitul activităţilor elevii vor primi câte o mască nouă pentru deplasarea către domiciliu.

Documentul poate fi consultat aici: https://www.edu.ro/sites/default/files/ordin%20comun%