Elevii vor fi consultati cu privire la materiile care ar trebui scoase din programa scolara

În mod cert, această chestiune a stabilirii a ariilor curriculare, a numărului de ore și a cântăririi a CE și CÂT poate duce capacitatea de învățare, de memorare, a unui elev necesită echilibru, necesită gândire limpede și, CLAR, impune cunoștințe temeinice de psihopedagogie.
În mod cert, această chestiune a stabilirii a ariilor curriculare, a numărului de ore și a cântăririi a CE și CÂT poate duce capacitatea de învățare, de memorare, a unui elev necesită echilibru, necesită gândire limpede și, CLAR, impune cunoștințe temeinice de psihopedagogie.
Ministerul Educației a anunțat oficial că “îi va include și pe elevi, cu sprijinul structurilor asociative ale acestora”, în consultarea lansată deja către părinți și profesori cu privire la disciplinele pe care aceștia le-ar dori eliminate din programa de gimnaziu. Reacția vine după ce Edupedu.ro a scris în exclusivitate că Ministerul Educației întreabă părinții și profesorii ce discipline obligatorii să taie din cele 18 de la gimnaziu, câte ore să reducă și ce materii ar trebui introduse, prin 2 chestionare online care trebuie completate până pe data de 15 martie.

În mod cert, această chestiune a stabilirii a ariilor curriculare, a numărului de ore și a cântăririi a CE și CÂT poate duce capacitatea de învățare, de memorare, a unui elev necesită echilibru, necesită gândire limpede și, CLAR, impune cunoștințe temeinice de psihopedagogie. Astfel încât, să nu ne trezim peste câteva luni sau un an că, de fapt, trebuie să sefacă noi modificări. Dar, în același timp, totul trebuie judecat în asemenea manieră încât să nu ne trezim că la finalul clasei a VII-a, adolescenții sunt doar un soi de roboși care au memorat câteva cunoștințe, și folosesc un limbaj „mecanic”, fără pic d einspirație sau capacitate de filtrare a cunoștințelor și… lectură IOC!

Într-un comunicat intitulat “precizările Ministerului Educației și Cercetării privind procesul și instrumentele de consultare destinate părinților și profesorilor din învățământul gimnazial”, se precizează următoarele:

Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la procesul și instrumentele de consultare destinate părinților și profesorilor din învățământul gimnazial, Ministerul Educației și Cercetării face următoarele precizări:

Ministerul Educației și Cercetării urmărește să asigure o cât mai bună fundamentare a deciziilor privind îmbunătățirea actualului curriculum național (planuri-cadru). Conform metodologiei în vigoare (ordinul de ministru nr. 3.593/2014), au fost constituite grupuri de lucru și comisii de validare și a fost inițiat un proces sistematic de consultare cu părinți și cadre didactice în scopul colectării unor date relevante în procesul de revizuire curriculară. Cadrele didactice, alături de părinți, sunt actori esențiali în acest proces, oferind un sprijin real pentru identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și pentru formularea propunerilor de revizuire.

Implementarea cu succes a măsurilor de intervenție dezvoltate în cadrul acestui proces este în strânsă legătură cu sprijinul beneficiarilor direcți ai educației. Astfel, consultarea părinților și a profesorilor va fi extinsă și îi va include și pe elevi, cu sprijinul structurilor asociative ale acestora.

Datele colectate în cadrul procesului de consultare vor sprijini grupurile de lucru în formularea unor propuneri care reflectă nevoile beneficiarilor și care promovează în mod autentic competențele specifice profilului de formare al elevilor, atât la nivelul disciplinelor de trunchi comun (TC), cât și al curriculumului la decizia școlii (CDȘ).

Potrivit edupedu.ro, chestionarele vor fi trimise către toate școlile.

 foto: ziare.com