Eveniment la Muzeul Național de Artă: „Opera sub clar de… lupă”

Programul „Opera sub clar de… lupă” oferă informaţii despre istoria unei lucrări de artă.

Duminică, 24 martie, la ora 11.30, iubitorii de frumos din capitală și… nu numai, sunt provocați să evadeze din Bucureștii secolului XXI și din cotidianul uneori prea agitat ori, poate blazat, și să se cufunde în tihna și lumina unei zile surprinse de Theodor Aman în 1888 în tabloul „Pe terasă la Sinaia”, lucrare expusă în Galeria de Artă Românească Modernă.
Inițiatorii proiectului propun o interesantă analiză „sub clar de… lupă“ a acestei scene de gen în contextul creației lui Theodor Aman și al picturii românești din ultima parte a secolului al XIX-lea, oaspeții fiind îndemnați să admire, firește, și celelalte lucrări ale artistului care fac parte din patrimoniul Muzeului Național de Artă.

Programul „Opera sub clar de… lupă” oferă informaţii despre istoria unei lucrări de artă şi despre autorul acesteia (ce reprezintă pentru istoria artei, ce loc ocupă opera analizată în creaţia artistului, etc.).
Loc de întâlnire : Galeria de Artă Românească Modernă, etajul al II-lea, ora 11.30.
Participarea se face pe baza biletului de acces în galerie (15 lei).