Facilitati oferite de Primaria Capitalei mediului de afaceri lovit de pandemia de coronavirus

Avand in vedere instaurarea situatiei de urgenta in Municipiul Bucuresti si in contextul dificultatilor economice cauzate de existenta infectiei cu coronavirus, primarul general Gabriela Firea a luat o serie de masuri menite sa sprijine mediul investitional din Bucuresti.

„Am emis o Dispozitie prin care se reglementeaza regimul de valabilitate a unor avize sau autorizatii.

Conform Dispozitiei, Primaria Capitalei va emite acte administrative (certificate de urbanism, autorizatii de construire, avize de amplasament, etc) al caror termen legal de eliberare a fost depasit sau care pot sa aiba la baza unele documente ale căror termene de valabilitate au expirat.

Aceste prevederi se aplica tuturor actelor administrative emise de Primaria Capitalei – Solicitari prelungire certificate de urbanism, solicitari prelungire autorizatii de construire, avize de la cultura, circulatie, avize mediu etc.

De exemplu:
– vor fi emise certificate de urbanism in conditiile in care unele dintre avizele solicitate pentru eliberarea acestora – aviz de mediu, aviz de la comisia de circulatie, aviz de la directia cultura, etc – au termenul de valabilitate expirat
– vor fi emise orice acte administrative se afla in prezent in procedura de elaborare si intocmire, dar din cauza starii de urgenta nu au inca finalizate.

Condiția este ca termenul de valabilitate a documentelor să fi încetat în perioada corespunzătoare starii de urgentă instituite în conformitate cu Decretul nr. 195/16.03.2020;

De asemenea, perioada în care beneficiarii avizelor /acordurilor/autorizațiilor menționate vor putea depune aceste documente va fi egală cu numărul de zile calculat de la data intrării în vigoare a Decretului nr. 195/16.03.2020 și pâna la data încetării stării de urgență, sub condiția ca situația de fapt (situația juridică, situația tehnică etc.) care a determinat emiterea acestora să nu fi suportat modificări până la data depunerii”, se scrie pe pagina de facebook a Gabrielei Firea.