Fang Shuang – Simfonii de primavara, la Teatrul de Opereta si Musical

25 mai, de la ora 19.00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” vă invită să vă bucurați de... Simfonii de primăvară. În prim-plan, chinezul care ne-a cucerit pe toți cântând melodii românești celebre!

25 mai, de la ora 19.00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” vă invită să vă bucurați de… Simfonii de primăvară. În prim-plan, chinezul care ne-a cucerit pe toți cântând melodii românești celebre!
Soliști: FANG SHUANG, Daniela Bucșan (soprană), George Ionuț Vîrban (tenor), Florin Budnaru (tenor), Ionela Mani (soprană), Virginia Stamate (soprană), Oana Șerban (soprană), Angela-Ioana Gheorghiu  (soprană)
Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Dirijor: ALEXANDRU ILIE
Orchestrații și Aranjamente: VLAD RĂZVAN  BACIU
Fang Shuang s-a născut în China, în orașul Qingdao pe 19 Februarie. A studiat pianul între 5 și 11 ani.
În 2005 a venit în România urmându-i pe părinții lui și în același an a început să studieze canto în particular cu dna profesor Zhou Cuncun.
În 2006 a început studiile la Universitatea Naționala de Muzică din București, la clasa domnului Ionel Voineag și a dnei Andreiana Geamănă-Roșca la acompaniament canto.
În 2012 a absolvit masterul, secția canto clasic, însa este pasionat de romanțe, considerându-le muzică de calitate.
Din 2013 a devenit solistul principal al Operei Comice pentru Copii, unde a interpretat:
• Malatesta din ,,Don Pasquale”
• Peter (Tata) din ,,Hansel & Gretel”
• Directorul din ,,Mam’zelle Nitouche” (Hapciu în Re Major)
• Pappacoda din ,,O noapte la Veneția”
• Papageno din ,,Die Zauberflote” (Flautul Fermecat)
• Hook din ,,Peter Pan”
• Pimpinone din ,,Pimpinone”
În 2017, Fang Shuang a participat la emisiunea ,,Românii au Talent”, unde a interpretat melodia ,,Copacul” în preselecție, obținând Golden Buzz de la Pavel Bartoș și Smiley. În semifinală a interpretat ,,De-ai fi tu salcie la mal”, iar publicul român l-a ales ca  prim finalist. În finală a interpretat melodia ,,Of, inimioară!”, obținând locul 3.
Fang iubește țara noastră, considerând-o ,,a doua lui casă” și nu ezită să spună acest lucru la fiecare apariție TV pe care o are.
,,Anul 2019 are o semnificaţie aparte, deoarece marchează 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi China. Este remarcabil modul în care cele două ţări au reuşit să ofere un model solid de cooperare interstatală, bazată pe prietenie şi sprijin reciproc.”
Întrucât publicul român îl îndrăgește, Fang și-a propus să-l surprindă din nou, sărbătorind frumoasa legătură dintre cele doua țări, prin cel de-al doilea concert al său, care va însemna răsplata tuturor anilor de studiu și de dăruire față de țara noastră!

25 mai, de la ora 19.00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” vă invită să vă bucurați de… Simfonii de primăvară. În prim-plan, chinezul care ne-a cucerit pe toți cântând melodii românești celebre!