Finantare de pana la 15.000 de euro pentru proprietarii de case din Romania

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe, a anunțat astăzi lansarea în dezbatere publică a ghidului de finanțare a programului Casa Eficientă Energetic.

Programul este în premieră în lista programelor finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu(AFM) și se adresează proprietarilor de case deja construite din România. Aceștia pot beneficia de o primă energetică de maximum 15.000 de euro prin care să-și facă investiții pentru eficientizarea energetică a propriei locuințe. Precizăm că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor finanțează prin AFM 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de 15.000 de euro.

Bugetul programului Casa Eficientă Energetic este de 100 de milioane de euro și poate acoperi necesarul pentru 9.000 de case din România.

Obiectivul principal al programului este să sprijinim mediul și economia din România cu investiții inteligente! Investiții atât de inteligente încât, pe de-o parte, să-i ajute pe români să rămână cu cât mai mulți bani în buzunar și, pe de altă parte, să pompeze bani în industriile care pot crea locuri de muncă pentru ei”.

Ministrul Costel Alexe a arătat ce pot face românii cu cei 15.000 de euro, acordați prin Administrația Fondului pentru Mediu:

Cei care aplică la programul Casa Eficientă Energetic pot opta pentru sisteme de termoizolație, centrale în condensatie, eficiente energetic, ferestre izolante, panouri solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi și alte echipamente care îmbunătățesc eficiența energetică a casei. Țintim reducerea pierderilor de energie din casele oamenilor de la 40% până la peste 60%, în funcție de nivelul finanțării. Aceasta ar înseamna o scădere automată a facturilor locuințelor în care vor avea loc aceste investiții. Gândiți-vă că o casă care nu e bine izolată poate avea pierderi de până la 30% doar prin pereții exteriori. La acestea se adaugă și pierderi de până la 25% prin geamuri și până la 25% prin acoperiș. Deci, mulți bani aruncați pe geam, lună de lună! Programul nostru vrea să întrerupă această risipă”, a declarat Costel Alexe.

Programul Casa Eficientă Energetic va demara imediat după perioada dezbaterii publice (30 de zile) și după publicarea în Monitorul Oficial.

 

Cei interesați de Casa Eficientă Energetic vor putea depune online cererea pentru prima energetică însoţită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat dupa acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare. Asta înseamnă că au la dispoziție 60 de zile pentru a veni cu tot dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni.

E important ca noi toți să începem să ne gândim locuințele în cheia eficienței energetice. Astăzi, sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie și cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. 50% din consumul de energie este generat de clădiri și 40% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt generate tot de acestea. Cred că eficiența energetică este cea mai rentabilă formă de a lupta cu emisiile și cu schimbările climatice. Apoi, investițiile în eficiență energetică au o rată de multiplicare foarte puternică în economie. Pentru fiecare 1 euro investit se mobilizează cel puţin alţi 3 euro în economie din stimularea mediului de afaceri şi crearea de locuri de muncă, bani mai mulţi rămaşi pentru consum la beneficiari si cheltuieli reduse pentru sănătate”, a declarat Costel Alexe.

 

Pentru a consulta detaliile programului, puteți accesa Ghidul de Finanțare al programului Casa Eficientă Energetic aici:http://www.mmediu.ro/articol/mmap-supune-dezbaterii-publice-proiectul-de-om-pentru-aprobarea-ghidului-de-finantare-a-programului-privind-efectuarea-de-lucrari-destinate-cresterii-eficientei-energetice-in-locuinte-unifamiliale-beneficiari-persoane-fizice/3302