Fost absolvent al Colegiului National Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, acum comandantul paradei militare nationale din Bucuresti

Anul acesta, comandantul paradei militare naționale din Bucureşti, este generalul-maior Vasile Toader, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării.

Anul acesta, comandantul paradei militare naționale din Bucureşti, este generalul-maior Vasile Toader, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării.
Generalul-maior Vasile Toader și-a început cariera militară în urmă cu 35 de ani, ca elev al Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza.
Militar de carieră, acesta a urmat cursuri de comandă și stat major, precum și cursuri de specialitate în domeniul “Aviație” la instituții de învățământ militar din țară și din străinătate. S-a specializat în problematica NATO, urmând un program de internship la Comandamentul forțelor aeriene aliate din sudul Europei din Napoli, Italia.
Din momentul în care a devenit ofițer, generalul-maior Vasile Toader a parcurs toate treptele carierei militare, de la nivel tactic la nivel strategic.
A îndeplinit funcții de răspundere în Statul Major al Forțelor Aeriene și în Comandamentul Forțelor Întrunite, a îndeplinit funcția de comandant al Centrului Național Militar de Comandă (nucleu) și de locțiitor al comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite.
Demn de apreciat, Generalul-maior Vasile Toader a făcut parte din prima generație de ofițeri care au ocupat funcții în comandamente NATO și a fost primul ofițer român decorat cu medalia NATO pentru Serviciu Merituos, în anul 2005.
Parcursul profesional al generalului Toader a culminat în noiembrie 2017, prin numirea în funcția de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării.
Este veteran al teatrului de operații Afganistan, unde a executat o misiune în calitate de comandant al Grupului de operaţii aeriene pe Aeroportul Internaţional din Kabul și o misiune de ofițer de legătură la Centrul multinațional de coordonare a mișcării, la Ankara, Turcia. Pe lângă acestea, generalul Toader a îndeplinit și o misiune în cadrul ONU, în Africa, în Republica Democratică Congo, ca observator militar.

📸Laurenţiu Turoi

Anul acesta, comandantul paradei militare naționale din Bucureşti, este generalul-maior Vasile Toader, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării.