Fotografie DE COLECTIE cu legendarul POD GRANT. Dar oare numele ce origine are?!

Podul Grant – 1982 – Foto Dan Vartanian.

Effingham Grant,( Mary Grant, sora lui, avea să se căsătorească cu C.A. Rosetti) a fost consul britanic la București în sec. XIX, căsătorit cu Zoe Racoviță, nepoata Zincăi și a lui Dinicu Golescu. Doi dintre fii lor aveau să se ocupe de construcții, parcelarea zonei, etc. Mezinul este Nicolae Grant, pictorul.

Așa cum aflăm de la doamna Valentina Călin, Dinicu Golescu cumpărase, pe la începutul sec. XIX, 25 de pogoane de la o mănăstire și construise casa de la Belvedere; ea există și azi, modificată de familia Grant la sfârsitul sec. XIX, e casa Golescu-Grant.

Numele podului vine de la acest Effingham Grant (1820–1892), secretar al consulatului Regatului Unit la București în prima jumătate a secolului al XIX-lea. După falimentul fabricii sale „Fonderia de la Belvedere”, Grant este nevoit să vândă statului o parte din terenurile moștenite de la boierii Golești. Restul proprietății a fost parcelat de Grant, terenurile fiind vândute lucrătorilor de la CFR.

Aşa cum aflăm din cartea „Construcţii pentru transporturi în România 1881-1981” (autori D. Iordănescu şi C. Georgescu), în 1909 (după alte informații în 1910), când a fost dat în folosinţă, podul avea structură metalică. Ulterior, în anii 1933, 1939 şi 1967, a suferit mai multe modificări pentru a se lărgi partea carosabilă. Construcţia era atât de populară în capitală încât, în 1959, i s-a compus o melodie, celebră până prin 1970, cântată de Gică Petrescu şi de frații Trio Grigoriu.

*Detalii:

Podul Grant este un pod… aproape legendar, construit inițial pentru șosea și tramvai din București, inaugurat în 1910, care traversează liniile de cale ferată ce pătrund spre Gara Basarab și Gara București Nord.

În forma sa inițială, podul consta din patru tabliere metalice din oțel pudlat, cu deschiderea de 42 m, cu grinzi cu zăbrele calea jos, de tip Schwedler, care au fost recuperate de la podul peste râul Putna Seacă, de pe linia Buzău-Mărășești, când acestea au fost înlocuite cu altele din oțel. Ulterior, când au fost construite cele două linii de acces în depoul București Călători, podul Grant a fost lungit cu două deschideri de câte 10 m, din grinzi metalice înglobate în beton. În anul 1929, „Atelierele Centrale de Poduri”, întreprindere proprie a Companiei de Căi Ferate din România, specializată în uzinarea și montajul podurilor de cale ferată, a executat lucrări de consolidare a Podului Grant.

La sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80 paralel cu acesta a fost construit un nou pod. Noul pod Grant, care trece peste un grup de căi ferate de 136 de metri lățime, a fost construit conform noilor standarde antiseismice stabilite după cutremurul din 1977. A fost aleasă o structură economică constructiv, cu grinzi precomprimate de beton, o tehnologie constructivă avansată, realizată cu resurse românești la întreprinderea Granitul.Pasajul principal asigură pe fiecare sens circulația traficului auto pe două benzi și a tramvaiului pe o linie, lățimea totală pentru un sens fiind de 10,50 m cu banda de 1,20 m între ele. În afară de pasajul principal există și 6 pasaje amplasate pe bretelele de legătură cu diversele artere de circulație din zonă. Pasajele de acces din calea Giulești și de coborâre pe calea Giulești asigură circulația vehiculelor pe o bandă în sens unic, având lățimea de 5,50 m. Celelalte pasaje pe bretele asigură circulația rutieră pe două benzi de circulație, câte una pe sens, având o lățime totală de 11,00 m

Sursa foto: Georges Eneas‎/Istoria Bucureştiului