Primarul General al Capitalei,

Companiile holdingului București au dinamizat domeniile pe care le gestionează”.
Gabriela Firea: “Ne dorim o soluție pentru funcționarea companiilor municipale, o soluție pentru a oferi bucureștenilor servicii publice de bună calitate și mai ieftine. Companiile holdingului București au dinamizat domeniile pe care le gestionează”. Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri recente a edilului cu cei din conducerea companiile holdingului București și cu grupurile politice din Consiliul Municipal.
*În mai putin de 2 ani, Compania Consolidări a actionat in cazul a 520 de clădiri cu risc seismic din Capitala. Peste 3.000 de familii au acceptat sa intre în programul municipal de consolidare.
*Compania Iluminat Public a inceput primele lucrari anul trecut si este pregatita ca in urmatorii 5 ani sa inlocuiasca integral corpurile de iluminat din Capitală – peste 19.000 de corpuri.
*Compania Parking București a avansat procedurile pentru serviciul de Smart Parking: 3200 de conturi active in doar 15 zile de la lansarea aplicatiei mobile.
*Compania Eco-Igienizare are resursele materiale, tehnice și umane necesare pentru demara imediat prestarea serviciilor de profil, servicii publice deosebit de importante pentru sănătatea populației.
 

Primarul General, Gabriela Firea, a avut o întâlnire cu liderii celor cinci grupuri politice din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti pe tema companiilor municipale. În cadrul întâlnirii a fost discutată situația juridică a urmatoarelor companii municipale: Compania Municipala Consolidari, Compania Municipala Parking Bucuresti, Compania Municipala Eco- Igienizare Bucuresti, Compania Municipala Iluminat Public Bucuresti.

Primarul General, Gabriela Firea: “Am inițiat această dezbatere pentru că suntem responsabili față de bucureșteni să găsim, dincolo de unele neînțelegeri, o soluție pentru funcționarea companiilor municipale, o soluție pentru a oferi bucureștenilor servicii publice de bună calitate și mai ieftine, după un model care funcționează deja cu bune rezultate în multe capitale europene și în multe municipii și orașe din România, așa cum am găsit o soluție în cazul salvării situației privind energia termică.Mare parte dintre companii sunt derivate din legislația privind serviciile de utilitate publică. Intenția noastră, la înființarea companiilor, a fost să spargem monopolul celor câteva firme care de ani de zile căpușau bugetul Capitalei. De altfel, rezultatele s-au văzut, în unele locuri, imediat. Compania municipală de management al traficului, de exemplu, prestează servicii cu mult mai ieftine decât cele oferite în trecut de compania UTI. Așa cum am mai arătat, o licență de integrare a intersecțiilor în sistemul automat de management al traficului costa pe vremea UTI 50.000 de euro, iar în prezent, doar 2.000 de euro, de la același producător. Realizarea lucrărilor cu compania privată ar fi costat bucureștenii peste 11,1 milioane euro, cu minim 40% mai mult decât în mod real.

Concret, potrivit informațiilor oficiale, în mai puțin de 2 ani de la înființare, Compania Consolidări a acționat în cazul a 520 de imobile din Capitală, prin realizarea de: expertize plus documentații de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), proiecte tehnice (PT), puneri în siguranță, consolidări. Vorbim, practic, despre 6.446 de familii care locuiesc în aceste imobile. În acest moment aproape jumătate – mai exact 3.045 de familii – au acceptat să intre în Programul de consolidare al PMB printr-un acord scris , iar peste 1.500 de familii au acceptat mutarea în locuințele municipale de necesitate sau în alte locații proprii și au primit sprijin municipal, pentru a putea începe execuția efectivă a lucrărilor.
Contractele încheiate înainte de anul 2000 se prelungeau sine die, fără licitații, fără o procedura transparenta, fără respectarea legislației privind utilitățile și serviciile publice.”

Primarul General a reiterat, în acest context, faptul că interesul primordial al companiilor municipale nu este de maximizare a profitului, ci de a oferi bucureștenilor servicii de calitate, cu costuri rezonabile. De altfel, profiturile realizate de companii se întorc la Municipalitate, putând fi folosite pentru alte proiecte necesare bucureștenilor.

Edilul șef a arătat, totodată, că instanța de judecată a apreciat însă că decizia politică de înființare a acestor societăți, formalizată prin Hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București, nu a fost luată în concordanță cu prevederile legii, respectiv cu două treimi din voturile consilierilor. Motivul pentru care aceste Hotărâri au fost validate doar cu majoritate simplă este acela că practic nu avea loc un transfer de patrimoniu către aceste societăți. De altfel, există nenumărate exemple în toată țara, de societăți comerciale ale primăriilor, care au fost înființate cu majoritate simplă.

Dezbaterea a fost precedată de o prezentare a datelor principale despre aceste companii, date din care reiese modul in care acestea dinamizeaza domeniile pe care le gestioneaza si faptul ca in prezent acestea sunt perfect functionale, fiind depasite etapele pregatitoare, pentru a deveni efectiv operaționale (organizare, angajare, echipare etc).

Compania Consolidări
Marius Coaje, consilier al Primarului General, a arătat că intervenția pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic este deosebit de importantă pentru viața și siguranța bucureștenilor, precum și faptul că procesul de consolidare a fost accelerat în ultimii 2 ani, prin compania municipală de profil, ca urmare a implicării în acest domeniu a circa 650 de angajați: “Toti acesti angajati așteaptă un vot de încredere, să mergem mai departe să reușim să consolidăm tot ce e de consolidat în București. În 2 ani, am trecut de jumătate din clădirile încadrate în clasa I de risc sesmic. Am expertizat 100.000 mp, avem cereri pentru înca 500.000 mp, toți proprietarii acestor clădiri cu risc seismic sunt alături de noi. Prin priceperea și prin seriozitatea de care am dat dovadă, avem astăzi peste 3.000 acorduri scrise ale acestor familii, în condițiile în care, până în anul 2016, nu exista niciunul. În acest ritm, până în 2020 vom reuși să intervenim în toate aceste imobile, de aceea ne dorim ca această companie să poata continua lucrările, să poată oferi bucureștenilor un oraș mai sigur.”

Precizare: Compania Consolidări intervine în aceste imobile, alături de ISU, în toate potențialele situații de urgență (atunci când au loc calamități). Compania a făcut parte, de exemplu, din exercițiul “Seism 2018” cu 300 angajați și cu toate utilajele deținute.

Din cele 520 de imobile incluse în programul municipal de consolidare:
-230 de imobile sunt încadrate în clasa I de risc seismic (în București sunt în total 349 imobile încadrate în RS1)
-290 de imobile sunt fie sunt în categoria Urgență I, fie nu au fost expertizate tehnic, dar prezentau un risc vizibil.

S-au încheiat deja lucrările de punere în siguranță la 70 de imobile. Până în 2017, s-au realizat 0 puneri în siguranță.
În cazul a 5 imobile aflate în consolidare, structura de rezistență este deja finalizată, iar în acest moment, aprilie 2019, se lucrează la finisaje. Toate aceste lucrări au fost începute în urmă cu aproximativ 12 luni.
Concret, sunt peste 145 de imobile care au fost abordate pe toate cele patru paliere: Intervenții de urgență, Puneri în siguranță, Consolidări și Reabilitări de fațade. Până în acest moment, Compania Muncipală Consolidări București S.A. are semnate contracte de execuție lucrări în valoare de aproape 100 de milioane de euro.

Compania Municipală Iluminat Public
Adrian Corbu, director general: “În afara lucrărilor de anul trecut, dintre care cele mai mari sunt cele de la pasajele Obor, Victoriei, Mărășești, Unirii și iluminatul festiv, ne propunem proiecte de amploare: integrarea sistemului de iluminat în sistemul smart-city, o aplicație pentru semnalarea defecțiunilor. Compania își propune ca în următorii 5 ani sa înlocuiască integral corpurile de iluminat din Capitală, adică un total de 19.350 de corpuri pe an, cifre considerabile, dacă luăm în calcul faptul că doar într-un singur an putem realiza mai mult decât în ultimii 22 de ani (când au fost înlocuite în total 12,66% dintre corpurile de iluminat). Compania deține, la momentul de față, și resursa umană și resursa tehnică pentru a realiza aceste proiecte pentru Municipiul București.”

Compania Parking București
Cristian Olaru, director general: “Am avizat 2.000 noi locuri de parcare doar în ultimele 2 luni, ceea ce reprezintă o creștere de 25% față de 2018, iar alte 1500 de locuri sunt în curs de avizare. Am avansat deja în procedurile necesare implementării serviciului de Smart Parking; luna trecută am lansat prima aplicație pentru plăți online cu cardul si prin SMS în parcările publice din București, în care cetățenii au creat deja peste 3200 de conturi active în doar 15 zile de la lansare. Pentru parcări de tip Park&Ride, necesare la intrările în București, am identificat potențiale amplasamente – însă pentru inițierea și implementarea acestora, având în vedere durata și amploarea unui astfel de proiect, este necesară stabilitatea juridică a companiei și sprijinul Consiliului General. Am inițiat demersul pentru scăderea gradului de folosire abuzivă a parcărilor și dispariția parcagiilor ilegali prin obținerea calității de agent constatator și printr-o colaborare eficientă cu structurile de ordine publică de la nivelul Municipiului București.”

Compania Eco-Igienizare
Cătălina Gușavan, director PMB: “Compania are deja 80 de angajați, are obținute toate licențele și autorizațiile necesareși a realizat deja etapele pentru ca, începând din acest an, să poată presta serviciile de deratizare, dezinfecție, dezinsecție. Conform programului anual în domeniu, în cursul lunii aprilie trebuie demarate primele tratamente – pentru combaterea țânțarilor, căpușelor și șobolanilor – iar ca urmare a condițiilor meteo din acest an (alternanța perioadelor ploioase cu cele călduroase), e necesară chiar devansarea aplicării tratamentelor. Compania este pregătită cu întreaga bază tehnico-materială pentru a interveni, așadar poate demara imediat prestarea serviciilor de profil, servicii publice deosebit de importante pentru sănătatea populației“.

foto: rador.ro