Gata cu meciurile de fotbal! Decizia FRF

Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie 2020.

„Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membrii afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România.

Așadar, meciurile din Liga 1, Liga 2, Liga 3, Liga 1 feminin, Liga 2 feminin, Liga 3 feminin, Liga 1 Futsal, Liga 2 Futsal și competițiile de la nivel județean vor fi amânate până pe 31 martie. În funcție de evoluția situației la nivel național prezenta hotărâre poate suporta modificări. Decizia vine după ce în urmă cu două zile FRF a decis să suspende toate competițiile de copii și juniori, iar miercuri, 11 martie, s-a amânat și turneul final al Cupei României la futsal.

Chiar dacă meciurile s-ar disputa cu porțile închise, FRF consideră ca fiind un risc ridicat deplasarea echipelor și a personalului de specialitate.

De asemenea, participarea tricolorilor U16 la turneul de dezvoltare din Bosnia-Herțegovina a fost anulată, la fel ca și meciurile de pregătire ale selecționatei Under 18 cu Finlanda ce trebuiau să aibă loc la Buftea. Ambele acțiuni urmau să se desfășoare în luna martie”.

Sursa: frf.ro