Intensificarea masurilor de protectie, pe agenda autoritatilor bucurestene. Se fac eforturi pentru a evita impunerea unor restrictii mai severe

Instituția Prefectului- Municipiul București informează că, astăzi, 09.12.2020, la sediul instituției din Piața Presei Libere nr. 1, a avut loc o ședință operativă.

În contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice de la nivelul municipiului București, în cadrul ședinței, au fost analizate condiţiile concrete de aplicare și respectare a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La ședință au participat reprezentanții instituţiilor şi autorităţilor publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București –Ilfov, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor București.

Prefectul municipiului București a dispus intensificarea controalelor care să vizeze respectarea normelor aflate în vigoare la această dată, constatându-se o relaxare, atât în ceea ce privește efectuarea de controale din partea instituțiilor abilitate, cât și în ceea ce privește respectarea de către instituțiile publice și private, de către agenții economici și populație a prevederilor impuse prin H.G. nr. 856/2020.

Astfel, în perioada următoare, vor fi intensificate controalele în principalele sectoare în care s-a constatat că măsurile de protecție nu au fost respectate cu strictețe, respectiv mall-uri, piețe agroalimentare, piețe volante, stații de metrou, mijloace de transport în comun, terase, săli de sport/fitness, saloane de coafură, cosmetică.

De asemenea, s-a dispus efectuarea de controale în vederea respectării normelor privitoare la obligația angajatorilor din sectorul public și privat de decalare a programului angajaților.

IMPORTANT: Împreună cu Primarul General al capitalei Nicușor Dan, se va organiza, în cursul zilei de vineri, la sediul Primăriei Municipiului București, o întâlnire cu reprezentanții marilor complexuri comerciale și supermarketuri, cu scopul impunerii respectării de către aceștia a normelor și a măsurilor dispuse în ceea ce privește triajul epidemiologic, dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, crearea de circuite de acces și defluire, limitarea accesului clienților în funcție de suprafața spațiului comercial, în scopul evitării aglomerării.

La nivelul grupului de lucru constituit, s-a apreciat că, respectarea cu strictețe a normelor, deja aflate în vigoare, poate să ajute la evitarea adoptării de noi restricții mai severe.

„Facem un apel la cetățenii municipiului București, la operatorii economici, publici și privați, pentru respectarea cu strictețe a normelor și restricțiilor aflate în vigoare pentru ca împreună să putem limita răspândirea infecției cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) și pentru a evita impunerea de restricții mai severe”, transmit reprezentanții Prefecturii capitalei.

Până în prezent, 79.742 de bucureșteni s-au infectat cu Covid și peste 840 dintre aceștia și-au pierdut viața. De remarcat că atât azi, cât și în ziua precedentă, numărul cazurilor noi raportate în București a fost peste 1900.