KLAUS IOHANNIS: „Pericolul nu a trecut si este nevoie de maxima atentie!”

Marți, președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă, prima, de la începutul declanșării stării de urgență în România. Poate tocmai pentru că, încet-încet, ne pregătim de trecerea într-o altă etapă, după 15 mai (în funcție de evoluția cifrelor care evidențiază stadiul pandemiei).

Ei bine, în acest context, în care se apropie un moment de impact la nivelul întregi societăți, șeful statului a tras câteva semnale, în sensul că TREBUIE SĂ FIM CU OCHII PE STATSTICI și, evident, din ceîn ce mai responsabili.

A trecut o lună și jumătate de când a instituit starea de urgență. Din motive de siguranță am avut mai mult declarații de presă, am invitat jurnaliștii acreditați să vină la o conferință de presă.

  • După o lună și jumătate putem să tragem destul de multe concluzii și concluzii statistice. În această epidemie autoritățile, împreună cu medicii și cetățenii, au rezultate notabile. Societatea a dovedit că are maturitate.

  • Se discută foarte mult despre măsurile de releaxare, se va ajunge și acolo.

  • O relaxare prematură ar fi fundamental greșită.

  • Am pregătit și un grafic pe care îl puteți urmări. E un grafic care ne permite comparații directe între state care ne interesează.

  • Am întocmit un grafic care arată numărul de bolnavi la un milion de locuitori. Am ajuns la diferențe foarte mari între state.

  • În România avem aproximativ 600 de bolnavi dintr-un milion de români.

  • N-ar fi păcat să dăm cu piciorul la aceste rezultate obținute greu?!

  • Pericolul nu a trecut și este nevoie de maximă atenție. Din 15 mai e posibil să relaxăm anumite măsuri, nu înseamnă că revenim la viața noastră normală dinainte. În realitate experții ne spun că nici nu știm când vom reveni la o viață normală

  • Rămân restricții în vigoare, nu ne putem întâlni mai mult de trei, nu putem merge la restaurant sau la mall, nu vom putea pleca din localitate dacă nu vom avea un motiv.

  • Măsurile pe care le vom lua de reducere a restricțiilor vor fi graduale.

  • Dacă după o măsură crește numărul de bolnavi, măsura se ia înapoi.

  • În timpul stării de urgență măsurile au fost coercitive. Ușor, ușor autoritățile trebuie să se retragă și oamenii trebuie să preia responsabilitatea. Lucrurile vor evolua gradual.