LA SIBIU: Forumul Consultativ Anual al Rutelor Culturale ale Consiliului Europei

Forumul Consultativ Anual al Rutelor Culturale ale Consiliului Europei, aflat la cea de-a 9-a ediție, a fost deschis oficial de ministrul Turismului, Bogdan Trif, la Muzeul ASTRA din Sibiu.

Forumul Consultativ Anual al Rutelor Culturale ale Consiliului Europei, aflat la cea de-a 9-a ediție, a fost deschis oficial de ministrul Turismului, Bogdan Trif, la Muzeul ASTRA din Sibiu, o emblemă culturală nu doar a Sibiului dar și a… EUROPEI.
Demn de luat în seamă, tema de anul acesta a Forumului este una extrem de generoasă și provocatoare, anume: „Rutele culturale și turismul cultural durabil într-o perspectivă europeană: tendințe, provocări, oportunități“.
„România, prin Ministerul Turismului și Ministerul Culturii și Identității Naționale, este membră a Acordului Parţial Extins privind Rutele Culturale, calitate în baza căreia organizează acest eveniment de o importanță deosebită prin vizibilitatea pe care o asigură țării noastre în context european. România este o țară bogată datorită patrimoniului său material și imaterial, valori care impun țara noastră ca o destinație unică, specială. În calitate de ministru al Turismului, doresc să subliniez importanța protejării patrimoniului ca parte a dezvoltării durabile a teritoriului și importanța promovării turismului de calitate, cu dimensiune europeană strategică. Este esențial să ne concentrăm eforturile în a ajuta la conştientizarea, la nivelul pieţelor internaţionale, că România este o destinaţie culturală cu obiective şi atracţii turistice de valoare europeană şi universală. Din acest motiv, consider că dezvoltarea relațiilor transnaționale între agenții economici din cadrul unei Rute Culturale poate inclusiv schimba percepția europeană în ceea ce privește destinația turistică România”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
În acest cadru vor fi desemnate și premiile pentru cei care au promovat cel mai bine obiectivele turistice culturale care fac parte din Rutele Europene. Evenimentul continuă joi, 3 octombrie, la Cisnădie. În ultima zi a Forumului, 4 octombrie, invitații vor vizita o parte din pleiada de obiective turistice din județul Sibiu.

Forumul Consultativ Anual al Rutelor Culturale ale Consiliului Europei, aflat la cea de-a 9-a ediție, a fost deschis oficial de ministrul Turismului, Bogdan Trif, la Muzeul ASTRA din Sibiu.

Sursa foto: www.facebook.com/MinisterulTurismuluiMT/