MAE saluta Ziua Internationala pentru abolirea IMPUNITATII in cazul crimelor impotriva jurnalistilor

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei internaționale pentru abolirea impunității în cazul crimelor împotriva jurnaliștilor și reafirmă sprijinul său pentru libertatea de exprimare, sub toate formele sale.

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei internaționale pentru abolirea impunității în cazul crimelor împotriva jurnaliștilor și reafirmă sprijinul său pentru libertatea de exprimare, sub toate formele sale. MAE va utiliza instrumentele diplomatice pentru a consolida angajamentele internaționale în domeniul asigurării siguranței jurnaliștilor și a abolirii impunității în cazul crimelor împotriva acestora.
***Impunitate (nepedepsire) – exceptare de la suportarea represiunii penale, din considerente de politică penală. între cauzele care pot conduce la acest rezultat se numără: desistarea, împiedicarea producerii rezultatului, retragerea mărturiei mincinoase etc. (v. şi cauze de nepedepsire). Cauzele de nepedepsire sînt anume prevăzute de lege şi au ca efect înlăturarea incidenţei pedepsei, deşi există infracţiune. Aceste cauze constituie iertări anticipate de pedeapsă pe care legea le acordă făptuitorului, fie pentru că a avut o anumită conduită în legătură cu infracţiunea săvârşită, fie că are o anumită calitate care justifică această iertare. Impunitatea poate fi determinată de cauze generale aplicabile oricărei infracţiuni, denumite cauze care înlătură răspunderea penală, sau speciale, cu efect numai în cazul infracţiunii pentru care au fost anume prevăzute în partea specială a Codului Penal, denumite cauze de nepedepsire. Cauzele de impunitate trebuie să fie cunoscute, stabilite şi dovedite în cadrul procedurii judiciare pentru a duce pe plan procesual la împiedicarea punerii în mişcare sau exercitării acţiunii penale.
Detalii: legeaz.net/dictionar-juridic/impunitate-nepedepsire.

Ministerul Afacerilor Externe reafirmă că sprijină contribuția jurnaliștilor și a celorlalți lucrători media pentru crearea unui mediu liber și independent, în care se asigură libera circulație a informației și exprimarea opiniilor și ideilor cetățenilor. Reprezentantii MAE apreciaza, totodată, aportul actului jurnalistic profesionist pentru a combate dezinformarea sub toate formele sale. 
Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacarea, hărțuirea, intimidarea sau persecutarea jurnaliștilor și a celorlalți lucrători în domeniul media și aduce un omagiu tuturor celor care și-au pierdut viața sau au suferit agresiuni ca urmare a faptului că și-au exercitat libertatea de exprimare on-line și off-line.

Informații suplimentare:
Adunarea Generală a ONU a proclamat 2 noiembrie drept Ziua internaţională pentru abolirea impunităţii în cazul crimelor împotriva jurnaliştilor (International Day to End Impunity for Crimes against Journalists – IDEI) în Rezoluţia Adunării Generale A/RES/68/163 cu scopul de a aduce subiectul în atenția comunității internaționale și de a opri ciclul violenței în acest sens. Data a fost aleasă pentru comemorarea asasinării a doi jurnalişti francezi în Mali, la 2 noiembrie 2013.  
În 2015 și 2017, Adunarea Generală a ONU a adoptat douã rezoluții privind siguranța jurnaliștilor și abolirea impunității în cazul crimelor împotriva jurnaliștilor. Pentru anul 2019, o rezoluție similară se află în atenția Comisiei a III-a a AG ONU, România aflându-se în rândul principalelor state care o vor co-sponsoriza.   

Foto. Ziare.com

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei internaționale pentru abolirea impunității în cazul crimelor împotriva jurnaliștilor și reafirmă sprijinul său pentru libertatea de exprimare, sub toate formele sale.