„Malmkrog”, capodopera cinematografica semnata CRISTI PUIU, asteapta intalnirea cu publicul!

Aceasta este vestea pe care de-abia așteptam să v-o aducem! „MALMKROG”- în regia maestrului Cristi Puiu, cel mai recent film al regizorului, câștigător la Berlinale – Berlin International Film Festival, își reia parcursul pentru public!

Se poate vedea în sfârșit în Franța, în premieră extraordinară pe marile ecrane franceze pe 2 iulie, la CINEMA L’ARLEQUIN. Urmează, apoi, să fie adus publicului român în cadrul TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania la începutul lunii august.

O capodoperă plină de intensitate” așa cum îl descriu criticii internaționali, Malmkrog by Cristi Puiu se vede în Franța mâine, distribuția internațională fiind asigurată de Shellac films.

Malmkrog este un film românesc din 2020 regizat de Cristi Puiu. Scenariul este scris de Puiu, după „Trois entretiens”, un text al filosofului rus Vladimir Soloviov. A avut premiera la Festivalul de film de la Berlin, în 2020, iar Puiu a fost recompensat cu premiul pentru regie al secțiunii Encounters. În distribuția celui de-al șaselea lungmetraj semnat de Cristi Puiu se regăsesc actorii Frédéric Schulz-RichardAgathe Bosch sau Diana Sakalauskaité.

Acțiunea se petrece la finalul unei luni decembrie, la conacul familiei Apafi din pitorescul Mălâncrav (Malmkrog) (legendară localitate sibiană), unde câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună.