Marti a fost semnat contractul pentru Lotul IV al A0 Nord

IMPORTANT: Contractul pentru această lucrare majoră are ca obiect proiectarea și execuția Autostrăzii de Centură București, km 0+000 – km 100+900, Sector Centura Nord, km 0+000 – km 52+770, Lot 4: km 47+600 – km 52+070. Are o valoare de 312,6 milioane de lei fără TVA, fonduri europene nerambursabile. Durata lucrărilor este de 30 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție. În cadrul contractului sunt prevăzute următoarele lucrări: pod pe Autostrada de Centura peste Lacul Cernica, pasaj pe Autostrada peste CF București – Oltenița, pasaj pe DJ 301 peste Autostrada de centură.

Lotul IV se află între DN 3 și A2 și are o lungime de 4,47 km. Lucrarea va fi executată de Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade.

 Tot marți, 18 august, a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor la Autostrada de Centură București A0, Sector Sud, Lotul II, Vidra – Bragadiru.

„Autostrada de Centură București A0, parte a unui uriaș proiect european de infrastructură rutieră numit Coridorul 4 pan-european, va avea o lungime totală de 101 km.

Așa cum am promis, în 2 ani vom finaliza cele 5 pasaje pe actuala Centură a Bucureștiului, respectiv Mogoșoaia, Berceni, Cernica, Domnești și Popești-Leordeni și, în 3 ani, Autostrada de Centură București Sud, mai precis cele 3 loturi de pe A0 Sud”. A declarat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.