Mesajul Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu ocazia Zilei Internationale a Muzeelor

„Ziua Internațională a Muzeelor stă anul acesta sub semnul egalității, diversității și incluziunii, dar și solidarității, pentru că împreună trăim aceste provocări și tot împreună vom depăși această situație.

Muzeele din întreaga lume nu au renunțat să își încânte publicul, chiar dacă au fost închise. Au beneficiat de tot ceea ce tehnologia digitală le-a pus la dispoziție pentru a oferi oamenilor de pretutindeni vizionarea online a colecțiilor lor.

Vă invit să vizitați muzeele care se vor deschide în această perioadă, să respectați regulile de siguranță și sănătate publică, așa încât în scurt timp să ne putem bucura de cât mai multe astfel de locații culturale.

În fiecare an, din 1977, ICOM ( Consiliul Internațional al Muzeelor) a organizat Ziua Internațională a Muzeelor, ceea ce reprezintă un moment unic pentru comunitatea muzeală internațională. Conform ICOM, Ziua Internațională a Muzeelor a fost stabilită pentru a sensibiliza publicul cu privire la faptul că muzeele reprezintă un mijloc important de schimb cultural, de îmbogățire a culturilor și de dezvoltare a înțelegerii reciproce, a cooperării și a păcii între popoare.”

Acesta este mesajul Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, o zi în care, dincolo de orice bariere, avem a ne îndrepta inimile și gândurile către aceste tezaure ce întrec veacurile și ne hrănesc cu generozitate spiritul, MUZEELE.

foto 1-2: Muzeul „Zestrea Satului”

foto 3: Muzeul Militar Național

foto 4: Muzeul pietrei- Sângeru- Prahova

foto: Muzeul „Zestrea Satului” , ziare.com