MODIFICARI MAJORE LA BAC: Probele de competente lingvistice si digitale se anuleaza si echivaleaza sau se recunosc pe baza unor certificate

Bacalaureatul… se apropie și, pe măsură ce zilele trec… apar și modificări în ritm alert!

Ministerul Educației și Cercetării: Probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale se echivalează/recunosc conform metodologiei elaborate de MEC. Această măsură a fost aprobată în cadrul ședinței de Guvern prin Ordonanță de Urgență.

În contextul actual, pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Educației și Cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

*Este vorba de prevederile Art. 37 – În conformitate cu dispozițiile  art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2019-2020.