Municipalitatea bucuresteana a realizat proiectele necesare pentru finantare guvernamentala pentru construirea a 4 trasee de piste de biciclete

Pentru accesarea acestei finanțări, Primăria Capitalei a elaborat, în acest mandat, proiectele necesare și a depus documentația aferentă, în conformitate cu procedura guvernamentală în vigoare.

Proiectul Primăriei Capitalei, care vizează construirea a 4 piste ciclabile în București, va primi finanțare în valoare de 44,5 milioane lei de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului (din sumele obținute de către Minister din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții și de la bugetul local al U.A.T Municipiul Bucuresti).
*Potrivit edililor din capitală, fonduri similare, disponibile în alți ani, nu au fost accesate de administrațiile anterioare întrucât nu s-au depus proiecte

În acest sens, a fost aprobată miercuri Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului Bucureşti”, următorul pas fiind semnarea contractului de finanțare. Este vorba despre 4 trasee, dispuse pe 21 de artere, și care însumează 48 de km.

Pentru accesarea acestei finanțări, Primăria Capitalei a elaborat, în acest mandat, proiectele necesare și a depus documentația aferentă, în conformitate cu procedura guvernamentală în vigoare. Astfel, indicatorii tehnico-economici ai investiției au fost avizați în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național şi Locuințe anul trecut, în luna octombrie, după parcurgerea celorlalte etape prevăzute de respectiva procedură.

Important d eștiut, Guvernul a mai alocat bani pentru construirea de piste de bicicliști în Capitală și în trecut, dar fondurile au rămas necheltuite, pentru că, la acea dată, administrațiile anterioare nu au pregătit și nu au depus proiecte, condiție obligatorie pentru ca sumele să poată fi accesate. Întrucât disponibilitatea acelor sume a fost una limitată în timp, Primăria Capialei a inițiat, odată cu pregătirea proiectelor din punct de vedere tehnic, și o nouă procedură de obținere a finanțării guvernamentale (cea concretizată în actul normativ aprobat miercuri).

Potrivit unui comunicat oficial, proiectul cuprinde 4 trasee ce vor acoperi nevoia imediată de piste de biciclete la nivelul municipiului București și vor lega pista deja existentă din Calea Victoriei de cele mai importante 4 puncte din București. Traseele au fost deja aprobate în plan local, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, în Consiliul General al Municipiului București, și au la bază ca document strategic Planul de Mobilitate Urbana Durabilă al Capitalei (PMUD, document aprobat în anul 2017):

Traseul 1 are două ramificații

Ramura 1: Piaţa Victoriei – Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing – str. Nicolae Caranfil – sos. Pipera;

Ramura 2: Bdul. Constantin Prezan – sos. Kiseleff – Piata Piata Presei Libere

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoara acest traseu este de cca. 7,70 km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 9,30 km.

Traseul 2: P-ța Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu.

Lungimea arterelor de-a lungul carora se desfasoara acest traseu este de cca. 8,60 km, iar lungimea totala a pistelor de biciclisti proiectate este de cca. 17,20 km. Suprafata totala de teren ocupata de realizarea pistelor destinate circulatiei biciclistilor este de cca. 56.930mp.

Traseul 3: Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenței – Bd. Națiunile Unite (Pod Grozavesti)

Lungimea arterelor de-a lungul carora se desfasoara acest traseu este de cca. 5,50km, iar lungimea totala a pistelor de biciclisti proiectate este de cca. 10,15km. Suprafata totala de teren ocupata de realizarea pistelor destinate circulatiei biciclistilor este de cca. 37.850mp.

Traseul 4: Bd. Libertății – Piața Constituției – Bd. Unirii – Bd. Decebal – Bd. Basarabia – Stadionul Național.

Lungimea arterelor de-a lungul carora se desfasoara acest traseu este de cca. 6,19 km, iar lungimea totala a pistelor de biciclisti proiectate este de cca. 11,60km.
Suprafata totala de teren ocupata de realizarea pistelor destinate circulatiei biciclistilor este de cca. 44.250mp. Suprafata totala ocupata de lucrarile de realizare ale acestei piste este de 166.530mp.
Pe traseul acestor piste de biciclete vor fi amplasate 420 de parcări publice pentru biciclete. Rastelele vor fi amplasate în apropierea clădirilor cu potențial mare de atragere a persoanelor care folosesc bicicleta.

Amplasarea efectivă și lățimea pistelor ciclabile au fost proiectate în funcție de situația din teren. Ca exemplu, tronsonul amplasat intre str. Baba Novac si str. Camil Ressu nu a permis amenajarea unui spatiu dedicat exclusiv circulatiei biciclistilor, acestia putand circula aici pe partea carosabila, in conformitate cu legislatia in vigoare care incadreaza bicicleta in categoria vehiculelor.

IMPORTANT: Proiectul prevede realizarea de marcaje orizontale-longitudinale si transversale realizate cu vopsea ecologica, alba, tip masa plastica, care asigura vizibilitate in conditii de ceata, ploaie atat pe timp de zi cat si de noapte, semnalizarea verticala cu table metalice acoperite cu folie reflectorizanta montate pe stalpi gata confectionati din teava de 1,5 toli, amplasarea de separatori fizici de delimitare a pistei de bicicleta de spatiul destinat circulatiei pietonilor.

În prezent, sunt realizate lucrările de infrastructură pe Traseul 1 – Ramura 1: Piaţa Victoriei – Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing – str. Nicolae Caranfil – sos. Pipera, urmand a fi realizare lucrarile de marcaje orizontale si semaforizarea dupa atribuirea contractului de executie (procedura fiind în derulare).

Pentru Traseele 2, 3 si 4 este in curs de definitivare proiectul tehnic si urmeaza obtinerea autorizatiei de construire. Durata de realizare a pistelor este de 6 luni.

sursa foto: ziare.com

Pentru accesarea acestei finanțări, Primăria Capitalei a elaborat, în acest mandat, proiectele necesare și a depus documentația aferentă, în conformitate cu procedura guvernamentală în vigoare.