Ne indreptam spre alegeri anticipate!

In aceasta dimineata, presedintele Klaus Iohannis si premierul Ludovic Orban au avut o intrevedere in cadrul careia au discutat despre posibilitatea organizarii alegerilor anticipate.

„O spun clar că eu și președintele Klaus Iohannis am decis că cel mai bine pentru România este să organizăm alegeri anticipate. Românii au arătat clar la referendum, la alegerile europarlamentare și la prezidențiale că nu mai vor PSD la putere. La ora actuală Parlamentul este dominat de PSD și acționează ca o frână la adresa Guvernului și este absolut necesar ca cetățenii să își aleagăreprezentanții astfel încât să existe un Parlament care să fie oglinda a dorințelor românilor. Nu o să vă dezvălui strategia. Cert este că am convenit ca asta este cea mai bună soluție pentru România. Cu siguranță vom găsi cele mai bune soluții de a declansa procedura alegerilor anticipate. Există două soluții de declanșare a procedurii alegerilor anticipate (n.r. – demisia premierului și moțiune de cenzură). În funcție de evoluția evenimentelor vom apela la una sau la cealaltă”, a spus Ludovic Orban.
Sursa foto: Facebook PNL