Nicusor Dan, anunturi importante pentru bucuresteni

Nicușor Dan, într-o postare pe contul său de socializare: „În prima conferință de presă din 2021, am anunțat intenția Primăriei Capitalei de a cumpăra ELCEN, pentru a aduce la un loc producția și distribuția de energie termică și a moderniza în mod global sistemul de termoficare din București. E nevoie de acordul Consiliului General al Municipiului București și al Guvernului pentru acest pas și am încredere că acest acord va fi obținut în curând.

În paralel, cu ajutorul Ministerului Finanțelor, am rezolvat prin compensare cea mai mare parte din problema datoriilor ELCEN, iar compania se află pe drumul spre ieșirea din insolvență și va putea deci să acceseze fonduri europene pentru modernizarea producției de energie termică. În același timp, luna viitoare vom lansa licitațiile pentru proiectul pe fonduri europene de modernizare a rețelelor de distribuție a energiei termice, astfel încât să nu mai fie avarii. Vom avea la dispoziție 500 de milioane de euro pentru a pune la punct într-o măsură importantă sistemul de termoficare (distribuția plus producția), iar în 2 ani de zile bucureștenii vor simți o îmbunătățire semnificativă în furnizarea căldurii și apei calde.

Am anunțat de asemenea o nouă viziune asupra construcției bugetului Primăriei. Voi discuta o primă proiecție bugetară cu direcțiile din Primărie și cu instituțiile subordonate, apoi cu organizațiile non-guvernamentale și cu primarii de sector (în special pentru partea de investiții), iar la începutul lunii februarie vom avea o dezbatere publică pentru proiectul bugetului PMB pe 2021. Obiectivul meu e să creăm un buget transparent, cinstit, realist. Banii Primăriei trebuie să fie la vedere, ca să poată fi cheltuiți cu folos, iar transparența e primul pas spre eficiență.

Strâns legată de chestiunea bugetului este rezolvarea problemei datoriilor moștenite, care sunt la nivelul enorm de 2,5 miliarde de lei. Avem două demersuri în curs – unul pentru a elimina popririle pe conturi (care ne împiedică să facem orice investiție) și celălalt pentru a crește plafonul de îndatorare pe termen lung (tot pentru a reuși să facem investiții, marile investiții). Cu ajutorul Guvernului, vom rezolva și această problemă.

Am precizat în conferința de presă și faptul că vom avea 30 de puncte de vaccinare în București pentru campania de vaccinare anti-COVID-19, cea mai importantă locație urmând să fie la Circul Metropolitan, unde se vor organiza mai multe puncte de vaccinare. Vom acorda tot sprijinul Guvernului pentru ca toți bucureștenii care vor să se vaccineze să o poată face cât mai repede. Susțin efortul de vaccinare și mă voi vaccina și eu, atunci când îmi va veni rândul.

Tot în domeniul sănătății, am stabilit că pe 15 iunie vor fi organizate concursuri pentru conducerile tuturor spitalelor din subordinea Primăriei, urmând ca mandatele actualelor conduceri (care expiră în curând) să fie temporar prelungite.

Reafirm voința mea și a majorității din CGMB de a desființa majoritatea companiilor municipale, care sunt găuri negre ale risipei și corupției și care au fost întotdeauna foarte departe de a-și îndeplini obiectivul declarat de a reduce costurile municipalității cu furnizarea diverselor servicii. Chiar azi voi participa la o ședință a Comisiei speciale pentru monitorizarea companiilor municipale, unde vom face noi pași în sensul desființării lor”.

Foto: Bucharest Nights