O casa cu istorie… azi, pe nedrept, RUINA

Aflată la intersecția dintre Splaiul Independenţei 74 și Strada B.P. Haşdeu, Casa Pompiliu Eliade a fost proiectată de către arhitectul Henry baron de Susskind, după desenele inițiale ale lui B.P. Hașdeu.

Din nefericire, sunt multe

Aflată la intersecția dintre Splaiul Independenţei 74 și Strada B.P. Haşdeu, Casa Pompiliu Eliade a fost proiectată de către arhitectul Henry baron de Susskind, după desenele inițiale ale lui B.P. Hașdeu.

astfel de exemple în capitală! Priviți: zidurile astea par că plâng…!

Aflată la intersecția dintre Splaiul Independenţei 74 și Strada B.P. Haşdeu, Casa Pompiliu Eliade a fost proiectată de către arhitectul Henry baron de Susskind, după desenele inițiale ale lui B.P. Hașdeu. Acesta din urmă, bun prieten cu Pompiliu Eliade, i-a schițat chiar înainte să moară planul unei case. Construcția a fost finalizată în 1907. Casa este construită în stilul Art Nouveau, iar asemănările cu castelul Iuliei Hașdeu din Câmpina sunt de natura evidenței.

Pompiliu Eliade a trăit între anii 1869 și 1914, iar în momentul în care se muta în Casa de pe chei – așa cum mai este numită casa despre care vă povestim – era directorul Teatrului Național. De-a lungul vieții sale, Pompiliu Eliade a activat și ca istoric literar, profesor universitar, deputat și membru corespondent al Academiei Române. În această casă a locuit împreună cu soția și cei doi copii.

Odată cu moartea lui P. Eliade în 1914, soția și cei doi copii au părăsit țara și s-au mutat la Paris. Întrucât casa fusese achiziționată cu ajutorul unui împrumut substanțial de la Creditul Urban care nu a putut fi achitat integral după moartea lui Eliade, aceasta a intrat în patrimoniul băncii.

Potrivit informațiilor postate pe pagina Bucurestiul Secret, o vreme, imobilul a fost închiriat și a funcționat chiar și cu statut de cămin studențesc. Prin anii ’30, casa i-a fost vândută magistratului Anton Rădulescu, director juridic al Băncii Românești. Din anul 1946, familia lui Rădulescu a fost silită să împartă casa cu un activist de partid, un maior și un judecător. Anii au trecut, proprietarii și chiriașii s-au mai schimbat pe parcursul anilor, iar în prezent, casa este locuită de către oameni fără adăpost.

Păcat. Mare păcat că lăsăm astfel de clădiri- bijuterii arhitectonice și, în egală măsură, file de istorie… să piară, pur și simplu.

Sursa foto: www.bucurestiulmeudrag.ro